vineri, 11 martie 2011

Un moft

"O societate fara principii care va sa zica nu le are",scrie fiul lui Trahanache intr-o depesa despre starea natiunii.Mai actual decat acum Caragiale nu a fost niciodat.S-a potrivit cumva si retrairea geniului lasat generatiilor viitoare de Conu Iancu odata cu punerea in scena a "Scrisorii pierdute"la teatrul bacauan.
Spuneam s-a potrivit pentru ca tara asta nu s-a schimbat deloc in cea ce priveste izvorul de inspiratie a celebrului si contemporanului autor.Accederea catre os devine sport national.Declaratiile populiste sunt deja imn de stat.Minciunile gogonate fac parte din cotidian iar magnetizatul(cu sau fara jamaica)ramane supapa de refulare a romanului.Astia suntem,vorba unui amic becher,de n-am mai fi.
Acum cateva zile Ministerul Agriculturii imi trimite o scrisoare prin telegraful modern(e-mail)prin care ma anunta ca Romania are capacitatea de a hrani 80 de milioane de oameni.O alta depesa imi spune ca Romania este in pragul unei crize a alimentelor si-mi anunta o iminenta foamete.Vedem ca mancarea s-a scumpit pentru ca materiile prime s-au scumpit ori nu mai exista pe piata.Graul,de exemplu a devenit rara avis in silozuri.Asa ca cei 80 de milioane de oameni,daca i-am invita la masa,s-ar ridica la fel de flamanzi.Painea ingrasa,am gasi o scuza,dar ce ne facem stimabilule cu celelalte?
Ca si alea s-au scumpit! Ministerul,indiferent ce onorabili l-au condus,incearca sa ne prezinte strategii de revigorare a agriculturii,domeniu menit sa ne scoata din foame.Fiecare strategie isi arata neputinta iar demagogia incearca in discursurile post-esec sa acopere neputinta sau mai bine spus incompetenta.Cred ca foametea ce va sa cada peste noi vine din acele "printipuri" pe care nu le avem.Adica de a duce pana la capat o idee,o solutie.Noi nu,noi castigam putera si instalam propria strategie in 100% din cazuri exact contrara celei deja aplicate.
Rezultatul este zero,cele doua,noua strategii se anuleaza reciproc.Asa cum nenea Iancu zice"personajele-mi sunt vii". Sunteti chiar voi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu