Servant in heaven,killer in hell!

M-am saturat! Da m-am saturaaaaaaaaaaaat! M-am saturat de toata falsitatea din jurul meu! Recunoaste ca si tu esti fals! Hai recunoaste! Esti fals! In timp ce citesti asta te gandesti cat de chinuit zambesti doar ca sa faci impresie buna!
Toata lumea este falsa si egoista. In jurul meu se invarte o lume prefacuta, care apeleaza la ajutorul meu doar cand e interesata, iar dupa aceea uita ca exist. Asa se intampla cu toti, nu doar cu mine. Lumea este incapabila de gesturi umane. De-a dreptul incapabila. Acum va veti gandi: "Ce prostie, cu mine toata lumea e draguta!". Daaa...de unde. Lumea e capabila doar de gesturi false.99% din persoane fac bine doar ca sa faca impresie buna si sa-i ajuti la randul tau cand ei vor avea nevoie de tine inapoi. Lumea e buna doar pentru ca se teme de o pedeapsa sau pentru ca asteapta sa-i faci bine inapoi, de aceea majoritatea persoanelor sunt o adunatura jalnica!
Cea mai obisnuita minciuna e cea pe care ne-o spunem noua insine iar orice convingere e o inchisoare. Orice iluzie de umanitate inseamna minciuna, iar certitudinea ca lumea din jurul nostru contine suflet ne arunca intr-o inchisoare a amagirilor. Poti sa-ti dai si singur seama! Cum? Intr-o incapere unde se afla mai multe persoane, fi foarte atent ce se intampla. Si ai sa vezi cu ochii tai realitatea! Pupincurismul face legea peste tot. Daca nu e pupincurism e prefacatorie. Daca nu e prefacatorie este egoism.Lumii nu ii este rusine sa se gandeasca la lucruri murdare, dar ii e rusine cand altii ii pot atribui astfel de ganduri murdare.
Persoana cea mai nesabuita este persoana care rade de opinia ta. Oricat te-ar dispretui cineva, dreptul tau la opinie si la exprimarea libera nu are voie sa fie inhibat. Din pacate orice vorbe scoti pe gura, orice cuvinte, care altora nu le convin sunt injosite. Am spus "injosite" si nu "contestate". E o mare dieferenta! Oricine are dreptul sa aduca argumente impotriva spuselor tale, dar nu are dreptul sa rada de ele.
Am observat in ultima vreme ca lumea te ocoleste daca le spui adevarul in fata. Ciudat. De asemenea e ciudat ca te ocoleste si atunci cand iti impui punctul de vedere, cand esti ferm, cand spui adevaruri, pe care societatea sau scoala nu te lasa sa le spui,cand poti sa-ti susti o parere, sau sa contesti alta parere, cand ai pasiuni ciudate. Probabil lumea te considera un ciudat. Da! Lumea te considera un ciudat pentru ca esti diferit de restul, pentru ca tu iesi din norma tiparelor moderne, pentru ca ai in tine un strop de originalitate, sau pentru ca te-ai gandit ca tu sa pasti iarba de la munte, cand ceilalti pasc iarba de la vale.Tipic! Mereu lumea se va teme de ceva ce i se pare neobisnuit sau iesit din comun. De aceea societatea nu prospera si multi se multumesc cu mediocritatea impusa de anturaj(ca d'oh, invidia e in aer!)
E groaznic sa vezi lume in jurul tau care fac pe grozavii, doar ca sa fie pe plac altora, sau care se cred atat de maturi (ca vezi Doamne purtam tocuri, gablonturi sau cravata...pacat ca nu stim sa umblam sau nu sunt bine puse ) incat dramatizeaza realitatea sau vin cu cazuri si ti le baga pe gat... Bleah! Imi vine sa vomit.
In schimb e foarte caraghios sa vezi persoane pupincuriste, care se intrec in prostie si bineinteles ca, fiind minti nu prea stralucite(mai mult toca-toca) rad de X sau Y cum si-a pus chilotii sau de ce nas are.Vai de s-ar uita ei insisi cum sunt vazuti din exterior...Pacat ca nu exista o Cronica a Carcotasilor si prin licee sau institutii.Nu m-as supara nici daca s-ar naste un al doilea Caragiale.
Lumea e groaznica. Pe langa ca e groaznica, degradeaza fiinta umana, ca de ar exista o degradare fizica asa cum este cea morala, nici bucati de oase n-ar mai ramane din noi.
Dupa cum observati nu am folosit deloc cuvantul "oameni". De ce? Pentru ca e mult prea multa lume-n jurul nostru, dar prea

putini sunt oameni!
Iar acum inchide blogul,iar de maine, incearca sa fi si tu om! Pamantul duce lipsa. Societatea duce lipsa. Tu ce astepti?

Schimbarea

Astazi imi pare rau de tot si nu prea.Este o zi trista,deprimarea a pus stapanire pe mine.Parca as fi intr-un tunel lung,fara de iesire.Stau aici si ratacesc pe strazi pustii batute de vantul rece si un fior ma trece.Ma intreb:Cine sunt?Nu gasesc raspuns dar continui sa caut in speranta ca intr-o buna zi imi voi gasi identitatea si linistea de care am atata nevoie.Ma tem...dar e bine,ma tem...sunt singur intr-o lume plina de ura,invidie si rautate...Astept salvarea,vreau schimbarea.Imi doresc tot ce iti doresti si tu deoarece stiu ca in mare iti doresti ce imi doresc si eu.Continui sa escaladez munti inalti,stiu ca la varf voi reusi sa vad mai bine ceea ce odata m-a inconjurat si voi sti ce sa evit...si voi sti ce am pierdut.Imi doresc sa vad mai bine.Ochii nu imi sunt orbi si nici batrani dar ei nu vad...inca.Vreau o bucata de pamant cu multa iarba pe care sa imi pun trupul fara teama de a fi otravit,deoarece multi au trecut peste el,a fost martorul urei si al raurilor de sange ce curgeau in acele vremuri demult trecute dar poate nu si uitate.Imi doresc o viata mai buna,cer prea mult?E prea mult sa iti doresti pace,fericire si simplitate?...Da,e mult,stiu...de accea ma scufund in tristetea mea...sunt doar o stanca ce nu se poate misca,ce nu poate schimba lumea...dar...cu siguranta ma voi schimba pe mine.Sunt un suflet puternic,imi doresc sa lupt si sa traiesc,sa traiesc in adevaratul sens al cuvantului.Acum incep sa vad lumina,lumina ce lipsea cu totalitate din acel tunel negru in care am fost aruncat.

Iti mai amintesti?

E foarte tarziu, dar insomniile ma bantuie si de data aceasta, ca in fiecare noapte dealtfel. Am sarit brusc din pat pentru ca mi-am dat seama de un lucru absolut bizar: din toata povestea asta eu nu-mi mai aduc aminte aproape nimic. Cum care poveste? Povestea noastra. Povestea pe care am trait-o tu si eu. Cum? Tu nu ai trait-o? Bine, fie….Ma corectez atunci: povestea pe care am trait-o doar eu, dar, vrei nu vrei, ai carei protagonista ai fost. Imi vine sa pun mana pe telefon, sa te sun si sa te intreb ce iti mai amintesti tu, poate ma scoti din amnezia asta care m-a cuprins. A, chiar, oare de cand am uitat aproape tot? De ieri, de o luna, de un an? Sau, oare, sa nu fi stiut niciodata? Oare sa fi fost totul cladit doar in mintea mea? In fine….Revin, te-as suna. Dar nu fac asta. E aproape doua si, cine stie, poate dormi, dupa o zi agitata, poate te uiti la televizor, poate te masturbezi sau poate faci dragoste nebuneste cu barbatul vietii tale…De unde sa stiu eu?? Uf…barbatul vietii tale…nu il cunosc, nu stiu daca el exista si, totusi, il urasc. De fapt urasc toti barbatii din viata ta. Intr-un fel ma urasc si pe mine, asta pornind de la premisa optimista ca am fost unul dintre barbatii din viata ta. Te plictisesc? Nu, te rog, nu pleca, mai stai putin in mintea mea; imi face placere sa conversam. Si, daca se poate, nu imi mai repeta de atatea ori ca sunt nebunn. E noapte si nu am chef de reprosuri. Uite, iti torn un pahar de vin, iti dau si o tigara, poate iti mai vine cheful de vorba. Daca nu, nu-i nimic….E suficient sa ma asculti doar. Da, stiu ca te bat la cap si ca vrei sa dormi, dar, hai, fa si tu un efort pentru mine…Daca vrei ma duc sa ma imbrac in camasa aceea cu dungi rosii. ..Cum adica de ce? Ai uitat? Ca sa ne amintim de prima noastra intalnire…Vad ca tu ai uitat si mai multe decat mine. Sper sa iti aduci aminte macar unde ne-am intalnit. Si primul nostru sarut. Si cele 2 (3?) incercari esuate ale noastre de a face dragoste….Da, bine, tu sex si eu dragoste. Dar ce mai conteaza asta? Nu ma mai contrazice. Lasa macar o data lucrurile sa fie asa cum vreau eu. Si dusul nostru impreuna….Te rog, te rog mult, uita-te la mine, intoarce-te sa-ti vad fata. Macar putin…Nu mi-o mai amintesc. Imi amintesc perfect, insa, mirosul asternuturilor tale, mirosul trupului tau, fierbinteala semintei tale pe pielea mea, hainele aruncate neglijent pe scaun, floarea de pe dulap, fumul gros de tigara din bucatarie…Si mai stiu ca te-am iubit, ca te iubesc inca…Nu, nu-mi face asta! Nu-mi vorbi de toti barbatii care au trecut si vor mai trece prin viata ta. Ce conteaza ei? Pe tine te-am cautat in toate si nu am sa incetez niciodata sa te caut. Ma voi casatori cu alta femeie, dar va fi nunta noastra, voi locui cu alta femeie in casa care va fi a ta si a mea, voi face copii cu acea femeie

iar ei vor fi ai tai. Vor fi ai tai pentru ca tu esti eu.
Acum gata, poti sa mergi la culcare. Sper ca nu te-am plictisit prea tare. Si eu voi merge. Ia-o inainte. Raman sa mai fumez o tigara. Tigara pe care tu nu ai vrut sa o fumezi. Am sa beau si vinul acesta, de care nici macar nu te-ai atins…..

Boom...si apoi liniste

Incotro suflet chinuit? Incotro in lumea asta abatuta si apasatoare? Unde vrei sa ajungi si cu ce pret? Cat esti dispus sa dai ca sa atingi o culme?
De ar conta ceva mai mult ca durerea sufletului... De te-ar rapune ceva mai rau ca un suflet chinuit si disperat...de te-ar...ai fi reusit cum sa deslusesti pasii pe care poti sa ii faci apoi. Ai fi, insa esti legat de maini si de picioare caci intre ale sufletului nu poti sa te implici si sa aduci idei inovatoare care sa iti garanteze succesul si vindecarea. Ceea ce traiesti isi lasa o amprenta si cu cine o poti impartasi? De cine te poti agata? De nimeni care sa te poata umple din nou. De nimeni,care sa te poata face un om nou apeland la incizii si a curata durerea pentru a face loc plinatatii. Si daca reuseste cineva chiar si pentru momentul in care sufletul ti-e amarat.... intreb, poate acea persoana sa si pastreze bisturiul in mana si cu blandete sa taie si sa curete la tot pasul!?! De ce atata mizerie oricum? Pentru ca totul este contaminat. Si cat ai da sa cureti tot, incepand cu tine...
Ce simplu ar fi fost daca nu intelegeam nimic, iti zici....si totusi sa te negi sau sa nu te accepti, te face mai linisitit? Poate doar pentru o noapte cand reusesti sa inchizi ochii, fara sa mai fi speriat ca ei sunt in jurul patului tau incercand sa-ti ia viata. Si dormi linisit doar pentru cateva ore gandind ca oricum asta sau nu asta ti-a fost viata harazita. Si te trezesti si apare iarasi durerea si te chircesti si vrei sa iesi din tine si doar sa privesti incontro ti se indreapta trupul si nici macar nu iti mai doresti ca simturile tale sa cunoasca ceea ce sufletul tau din trupul detasat simte sau incontro vrea sa o apuce. Vrei doar sa te privesti...iti sta bine...
Si iti plange sufletul in tine si iarasi nu intelegi nimic si iarasi ajungi la stadiul in care realizezi ca nici macar nu te cunosti.
Si esti depasit...
Ce durere coplesitoare...
Cauta te rog doar cum sa faci ca ce ai fost sa fie transformat...sa fie transformat din argint in aur...
Lasa aurul la lumina...lasa lumina la suprafata!