Am obosit...oare mai rezist?

Mi-e dor de mine! Parca nu ma mai recunosc. In ultimele zile am fost asa de dat peste cap.. Ma intristeaza atat de mult nepasarea oamenilor! Nimanui nu ii pasa daca traiesti sau daca mori, poate doar familia se mai gandeste la tine, dar in rest nimeni. Ma simt atat de ciudat. Am impresia ca traiesc intr-un gri continuu. Simt nevoia de afectiune, de a nu mai fi trist

, de a-mi deschide inima cuiva, de a nu mai face greseli. As vrea sa fie aici cineva cu care sa pot vorbi, oricine, numai sa fie. E ciudat sa ii povestesti unui necunoscut si cele mai ascunse ganduri, ce greutati iti apasa sufletul si iti umbreste viata. Poate ca e un mod de a gasi un raspuns, de a-ti recunoaste golul din suflet , de a evada din propria viata .. nu mai conteaza .. as fi vrut sa fie cineva aici...
Uneori imi doresc sa inchid ochii, iar cand ii deschid totul sa dispara.
Acum inchid usa gandurilor si merg inainte zambind - un zambet care e din ce in ce mai dureros.

Dar poporul este (oare) fericit?

Lui Sadoveanu,talentatul povestitor care a mancat o paine politica buna brodand pe seama unui patriotism exclusivist,ii placea sa spuna:"Ce-mi pasa mie de Hecuba si durerile ei"...Altfel spus,scriitorul sugera ca nu-l intereseaza ce se intampla aiurea prin lumea larga,ci doar ce se petrece intre granitele tarii sale.Miopie accentuata "splendida izolare" de tip mao-chinezist,strategie de presedinte a prezidului Marii Adunari Nationale sau toate acestea la un loc?...Astazi pana si tancii stiu ca daca o mare putere a lumii stranuta putin (economic,politic,social),cei mai multi dintre actorii mapamondului au cel putin un guturai zdravan.Ceea ce se intampla acum in Egipt aduce din nou in prim-plan problematica delicata a inter-dependentelor mondiale dar si faptul ca actuala ordine internationala este ca in totdeauna in istoria omenirii una in care cativa actori joaca in rolurile principale,ceilalti sunt doar niste figuranti care de cele mai multe ori se aleg numai cu ponoasele "spectacolului" istoriei.
Furati de mirajul transmisiei in direct de pe frontul egiptean,comentatorii scoliti cu manuale prafuite de diplomatie isi dau cu parerea pentru rating.In realitate,probabil ca Egiptul-actor strategic al zonei ne ofera o lectie legata de sah diplomatic la care nu au acces decat cativa lideri americani,rusi ,israelieni sau chinezi si evident derviciile lor de informatii...Un divide et impera cu accente medievale si o democratie cu scafarlia sparta umbla si pe harta revoltelor Orientului Mijlociu si A fricii de Nord.Despre aceste strategii ale culiselor istoria va vorbi peste mult timp...nimic nou:asa stau lucrurile si cu invalmaseala din decembrie 1989.
Cumva echilibrul fragil se va reaseza.Cine va castiga din acest seism?Egipteanul obisnuit in nici un caz.Ma ingrijoreaza mai mult decat spectacolul trist al acestor zile faptul ca dupa 30 de ani de "protectorat" american,multi egipteni au invatat o lectie a supravietuirii cu doar doi dolari pe zi....
De vreo 40 de ani ma tulbura ori de cate ori ma gandesc la soarta unor natiuni si la managementul conducatorilor lor,vorbele unui prieten de-al lui Dostoievski,poetul Nekrasov:"Dar poporul este (oare)fercit?"
Nekrasov ne oferea verdicte aidoma comentatorilor politici de astazi.Lua act de deciziile tarului,de efectele legilor si intreba doar atat,esentializand totul dramatic in aceasta interogatie pe care,daca mi-ar sta in putinta,le-as striga-o in urechi secunda de secunda,tuturor liderilor lumii inclusiv celor de pe Dambovita.
Se gandeste oare cineva in aceste momente de rara tensiune si la fericirea celor 80 de milioane de egipteni care traiesc aproape numai din faima mumiilor.