joi, 19 ianuarie 2012

     Vreau sa ma asez dar stiu ca timpul e putin, mi-e frica ca nu voi reusi. Nu voi reusi sa prind autobuzul de dupa colt, sau nu voi reusi sa te ajung… mi-e teama daca ma voi opri,nu voi mai putea sa strig.

"Glasul va deveni un ecou..."


Azi imi dau seama ca nu-mi ajunge timp, nu-mi ajunge timp sa traiesc…imi dau seama ca ii pierd pe cei dragi din ochii mei

Secundele ma dor, de fiecare data cand privesc ceasul ,simt ca sufletul moare.

Aceleasi ulite, acelasi miros de flori de castan. Aceleasi zambete ma intalnesc la margina acestui drum. Aceeasi durere, acelasi suflet modelat din lacrimi…
Pot oare oamenii sa pretuiasca viata? cand foarte multi din ei se opresc la mijloc de drum si isi dau seama ca nu mai exista continuarea.
Pot oare ei sa se gandeasca ca traim citeva secunde pe acest pamant. Pot oare ei sa daruiasca dragoste copilului fara ca sa-l uite in strada.



Pot oare ei sa-l ajute pe cel care moare cu lacrimi in in fata lui. Pot oare eu sa ajung la inima ta…

Aceleasi intrebari…