sâmbătă, 19 martie 2011

Despre lucrurile cu adevărat importante

Să discutăm despre ... adolescenţă. Un subiect care m-a înfiorat prin profunzimea lui, dar mi-a trezit şi zâmbete. Veţi afla şi de ce. Nu demult mă încadram şi eu în această categorie de vârstă. Deci voi încerca să ilustrez cât mai realist anumite aspecte care interesează pe toţi: elevi, părinţi şi nu numai.

Pentru a trata acest subiect ar fi nevoie de multă cerneală, iar eu nu pretind că voi face o lucrare de psihologie. Mai degrabă aş zice că e o compoziţie despre viaţă, care cuprinde adevăruri general-valabile, evident cu anumite particularităţi.

Mai întâi mă voi adresa elevilor. Nu are sens să amintesc schimbările fiziologice, ci mai degrabă implicaţiile pshihologice ale acestei perioade de viaţă prin care trece fiecare. Îndrăznesc să dau din start un sfat: orice lucru nou trebuie înfruntat cu mult curaj şi optimism. De ce spun acest lucru? Pentru că e posibil să auziţi de multe ori de acum înainte afirmaţii descurajante de genul: „Of, adolescenţii ăştia! Numai probleme fac !" sau „Adolescenţa e o vârstă dificilă!". Iar problemele nu se rezolvă astfel, catalogând acea persoană într-o anumită rubrică, cea a rebelilor problematici. Voi trebuie să treceţi mai departe cu fruntea sus peste aceste mici impedimente.

Ce presupune această vârstă? O gamă largă de emoţii şi sentimente, datorate schimbărilor de orice fel. Bucuria primirii buletinului. Admiterea la liceu, balul bobocilor, viaţa de licean şi la sfârşit examenul de bacalaureat. Nu vă speriaţi! Nu pot zice că odată cu acest examen se încheie această perioadă tumultoasă şi minunată în acelaşi timp... Depinde de fiecare, dacă vrea să-şi păstreze inocenţa, spiritul proaspăt şi nealterat în faţa încercărilor destinului labirintic. Şi dacă vrea să fie un om veşnic tânăr şi ferice cum, mai demult, a spus Eminescu. Putem fi maturi, dar cu sufletul proaspăt. Întrebări rostite sau nu, îndoieli, temeri, speranţe. Sentimente şi stări contradictorii în acelaşi moment. Prieteni, colegi pe care îi simpatizezi sau nu, îi admiri sau nu, preferi să fii sau nu în grup cu ei. Pentru a putea trăi într-o societate modernă, inevitabil, trebuie să socializezi cu diverse persoane, bune sau rele. Depinde de tine ce alegi ! Se ştie ce probleme ridică anturajul, mai ales unul prost ales, în care pentru a putea fi considerat de „gaşcă", matur sau curajos trebuie să fumezi, să consumi alcool sau droguri. Deci atenţie ! Lumea este privită cu alţi ochi, iscoditori. Dorinţa de descoperi, de a cunoaşte universul din jur sau cel propriu, interior, al sinelui este specifică adolescenţilor.

Capcane, ispite şi încercări sunt la tot pasul, parcă ai fi un erou de basm. Ajutoarele pot exista sau nu. Cel mai important este caracterul tău, felul în care gândeşti, modul în care iei decizii. Trebuie să gândeşti de două ori înainte de a spune da. Înţelepciunea şi cumpătarea sunt cele mai bune arme de luptă, alături de perseverenţă şi răbdare. Acum, în adolescentă, îţi stabileşti traseul vieţii, drept sau strâmb. Bineînţeles, drumul vieţii nu e uşor, e presărat chiar şi cu spini. Însă datoria oricărui om este de a lupta. Răspunsul la întrebarea nerostită cine sunt eu? trebuie să ţi-l oferi singur (şi-l vei afla mai târziu) prin stabilirea unui scop clar în viaţă şi prin încercările de a răzbi lumea pentru a junge la atingerea ţelului.

Părerea mea este că în adolescenţă, deoarece viaţa este dură, tânărul trebuie să se concentreze asupra viitorului său, să devină responsabil de acţiunile sale şi să ia măsuri în acest sens.

Stimaţilor părinţi le voi propune să aibă răbdare cu adolescenţii, nu să-i acuze permanent că sunt dezordonaţi, neatenţi sau distraţi. Nu afirm că trebuie să-i lase liberi să facă ce vor, ci din contra, părinţii trebuie să aibă o mână de fier, dar învelită în mănuşile de catifea ale înţelegerii adecvate. Copiii, indiferent de vârstă, trebuie supravegheaţi îndeaproape. Aveţi grijă la cât timp petrece în faţa televizorului, la ce emisiuni se uită, ce reviste citeşte, cu cine este prieten! Străinii nu vor dori binele copilului dumneavoastră. Vegheaţi asupra copilului, întrebaţi-l ce simte, ce gândeşte, fiţi aproape de el cu inima! Căldura sufletească a părinţilor este necesară pentru o dezvoltare armonioasă şi fără probleme a copiilor.

Dacă greşesc, iertaţi-i! Ajutaţi-i să vă depăşească condiţia socială sau materială, ajutaţi-i să devină oameni de care să fiţi mândri! Amintiţi-vă de dumneavoastră înşivă cum eraţi la vârsta lor, ce vă doreaţi, ce simteaţi si veţi fi mai aproape de ei. Oferiţi-le sfaturi, daţi-le exemple din viaţa reală, căci acestea nu sunt niciodată de prisos. Fiţi părinţii şi prietenii lor în acelaşi timp ! Nu e greu şi nici nu veţi regreta ! În final, mărturisesc că aş fi dorit să am un spaţiu mai mare destinat acestui subiect. De asemenea, vreau să închei într-o notă optimistă şi să subliniez că adolescenţa e o vârstă minunată, cu toate implicaţiile ei. Viaţa poate fi roz dacă ştii să trăieşti corect. Aspectele pozitive pot să caracterizeze această vârstă, nu cele negative. Depinde de tine, adolescentule !

Ce fac cu viata mea?

Nu mai reusesc sa exprim ce simt, n-am mai vorbit de-adevaratelea despre lucruri de genul asta de mult timp.
In adolescenta m-a macinat in permanenta intrebarea "ce fac cu viata mea", un fel de constiinta de sine apasatoare si derutanta. Din momentul in care, pentru prima oara, mi-am spus "exist", n-am mai avut pace. Ma trezisem definitiv intr-o lume al carei mers depasea puterea mea de intelegere. Niciodata n-am inteles cum oamenii din jur par sa-si duca existenta in deplina impacare cu datele problemei si mai ales, cu certitudinea a ceea ce este bine/rau, necesar/degeaba.
La facultate invat ca principiul de baza in psihologia clinica este utilitatea - ii spui pacientului nu adevarul, ci ceea ce are nevoie sa auda, ceea ce este util pentru el din punct de vedere adaptativ.Viziunea unui cabinet de terapie caldut in care sa repar circuitele defecte/-uoase 'din punct de vedere adaptativ in mintea unui biet om cu nervii la pamant, m-a indepartat pentru totdeauna de vocatia de 'soul-mender' la care visam in adolescenta.
Dupa o gramada de ani petrecuti prin scoala care m-au instruit cum sa servesc sistemul cat mai eficient, viziunea mea asupra sistemului este aceeasi ca la 17 ani. Societatea a devenit o fiinta care te inghite din fasa, o masinarie in care ne unim eforturile pe benzi rulante, totul in numele progresului, al bunastarii, etc. Uita-te de tine, nu-ti mai ramane timp sa reflectezi asupra unicului si de neinlocuit rost pe care il ai in Univers, nu-ti ramane timp sa te bucuri de ceea ce ti-e dat sa atingi in aceasta viata. Bilantul costuri/beneficii nu este tocmai satisfacator, lucrezi intreaga viata pentru a-ti asigura un acoperis deasupra capului, hrana si accesorii care te mentin capabil sa continui sa lucrezi pana te uzezi in cele din urma si fizic, fiind apoi inlocuit de forte proaspete.
De fapt nu din cauza asta nu pot dormi noaptea, e altceva. E vorba de iluziile cu care am fost hraniti si-apoi continuam singuri sa traim la fel. Am vazut de curand "Cold Mountain", film deloc spectaculos.. dar mi-a amintit ca nu stim ce inseamna destul. Timp de atatea generatii oamenii munceau cu totii pe branci doar pentru un colt de paine, buni si rai, cu frica de Dumnezeu sau fara, facand in acelasi timp arta, copii, implinindu-se spiritual prin mijloacele aflate la indemana. Astazi lucrurile s-au complicat peste masura: faci bani, niciodata destui, il cauti pe Dumnezeu, cauti sa afli cine esti.. daca te simti neimplinit incerci si yoga si ikebana, daca ai nevoie sa te conversezi despre derizorius mundi asculti Deftones, daca vrei o schimbare iei concediu, urci pe munte, iti dai seama de simplitatea adevarului, te intorci si te conformezi din nou vietii mondene. Unde se intalnesc astea? Si cand? Si mai ales cum?
Off... Am nevoie sa invat sa pun gandurile in ordine si sa le duc pana la capat. Altfel ma tem ca n-am reusit sa exprim mai nimic in toate aceste randuri. Cer ajutor pentru a inceta sa ma intreb ce fac cu viata mea .

Societate si moravuri

Credeti ca dreptul adolescentilor la intimitae este mai important decat dreptul parintilor de a stii? In ce conditii are voie un parinte sa incalce dreptul la intimitate al copilului sau? Exista parinti care verifica convorbirile si corespondenta copiilor lor. Ce parere aveti despre acest lucru?
Astept parerile,ideile si comentariile voastre...

Impresionant...

In aceasta cacacioasa dimineata de martie, caracterizata de un marunt pipi rece care tot cade din cer,am intrat intr-un magazin de parter sa iau apa plata, grabindu-ma spre servici.La fata. Prima la rand,o cuconeta. Genul de pensionara tare gatita, tare pe pozitie,tare decisa, care de mica a fost un copil sfatos si razgaiat,la adolescenta a fost membra a tineretului comunist al republicii populare romane, apoi informator al securitatii si ceva sefa de hala la o intreprindere de confectii.

De unde stiu toate astea? Se vede de la o posta. Fardata ca o fata “mare” la petrecerea burlacelor inainte de ziua nuntii, cu o boneta bine trasa pe cap, cere doamna 4 pachete de Marlboro. Deci ea nu se incadra la categoria “bietii pensionari” care nu au ce pune pe masa. Si intr-o zi mananca un mar iar a doua zi isi fac compot din cojile marului.

Cum va spuneam, cere patru Marlboro. Ii da vanzatoarea tigarile, se cauta madama in portofel, numara banu si zice:

- Auzi fetita (catre vanzatoare), n-am sa-ti dau 15 mii. Nu-i problema, da? Ii aduc io alta data, da? Hai, ca-s 15 mii, da?

Isi ia tigarile si da sa plece. Fetita-vanzatoare, paralizata total de atata atitudine, se uita ca bou’ la poarta Raiului. Nu face securista noastra pensionara doi pasi spre iesire (fara sa mai astepte raspunsul fetitei), ca o alta pensionara – aflata la coada – zice:

- Stati, luati de la mine 15 mii.

Io era sa vomit de greata. Securista nu refuza, ii ia, promitand ca o sa-i inapoieze.

- Ooooo, nu-i nevoie – zice pensionara ajutatoare.

Io era sa vomit din nou. Si-mi venea sa vomit gandindu-ma ca daca in locul securistei cu Marlboro era la coada o babutza sarmana ce-si numara banutii ca sa-si ia trei felii de parizer ori o paine prea putini ar fi sarit sa o ajute. Nu zic ca nu ar fi sarit nimeni. Dar unii sint impresionati de o stare de fapt, pe altii ii impresioneaza atitudinea…