duminică, 13 martie 2011

Al cincilea munte

Paulo Coelho foloseste un limbaj simplu și clar..te face să privești în urmă și să te auto-analizezi..Să urmezi calea pe care ai uitat-o..


”În ce măsură ne putem prezice destinul?”

" Dragostea putea fi o experienţă mai înspăimântătoare decât aceea de a te afla faţă-n faţă cu un arcaş care ţinteşte spre inima ta. Dacă săgeata îşi nimereşte ţinta, eşti mort şi de restul are grijă Dumnezeu. Dacă te loveşte dragostea, trebuie să-ţi asumi singur consecinţele."

"Şi sufletul omului, întocmai ca pâraiele şi plantele, acea nevoie de un soi de ploaie: speranţă, credinţă, raţiune de a fi. Când acestea lipsesc, sufletul moare, deşi trupul continuă să trăiască. Oamenii ar putea atunci spune: "Ia te uită, în acest trup chiar a trăit cineva."

"Omul se naşte pentru a-şi trăda destinul. Dumnezeu ne picură în suflete doar visuri imposibile.

Poveste

Sogno .. sogno tropo speso.
Vara .. noapte umpluta cu aer dens si sufocant.
Amelie statea ghemuita in patul cu asternuturi bej si se visa mare .. la deschiderea ochilor,scheletul ei va creste cu inca un centimetru,si va atinge frumoasa varsta de 17 ani .. isi scoase talpile moi de sub cuvertura si se intoarse pe burta.Geamul era usor deschis si tacerea noptii ii inunda camera luminata de farurile de afara.
In vis ii aparu el .. specimenul anatomic ce ii intensifica bataile inimii.Il auzi strigand "Amelie .. Amelieee".Isi freca usor ochii .. la strivirea acestora,aparura bizare stelute de caleidoscop in artistica si neincetata combinare.Arunca plapuma de pe ea,isi cobori picioarele pe parchetul rece,si facu mici pasi spre geamul imens .. ridica jaluzelele .. si il vazu .. era chiar el (ciufulit,cu ochii plini de somn,in tricoul galben si blugii bleu).O apuca un tremur convulsiv,nu era in stare sa deosebeasca visul de realitate si incerca sa caute un fir de care sa se agate .. zbarnaitul telefonului ii intrerupse circulatia normala a sangelui .. si printre micile gauri ale telefonului se auzi glasul lui somnoros si dulce.
Isi arunca pe ea capotul ce dormea pe scaun .. isi trase ciupicii verzi .. trecu cu degetele printre parul ciufulit .. si cobori in graba cele 8 etaje.
Ajunsa jos .. langa el .. il ruga sa o ciupeasca de obraz,sa inlature orice dubiu.El isi apasa usor buzele pe fruntea ei si o asigura ca nu viseaza .. se imbratisara .. si tinanduse de mana apucara intr-o directie tacuta.Era 4 dimineata .. si doar figurile lor se profilau pe asfaltul rece al verii .. mergeau pe mijlocului drumului si radeau,prin vene le curgea ca un foc fluid,intensitatea dragostei.
Calatoria lua sfarsit cand in fata lor aparu o cladire cat o girafa .. urcara incet .. numarand fiecare treapta.Ajunsi pe acoperisul blocului,se asezara pe betonul rece .. si Amelie fu cuprinsa de un tremur convlusiv,avea frica de inaltimi.El isi trase usor bratul dupa talia ei .. ii sopti cuvinte ce ii paralizara sufletul si o ruga sa inchida ochii.
Era 6:15 dimineata .. el numara pana la 3 .. si o ruga sa-si deschida pleopele.
Ochii ei nu focalizau imaginea.. un tablou desprins de pe panzele lui Rembrandt ii aparu in fata (un soare cat o portocala isi revarsa lumina peste fata ei palida .. si intreg orasul i se aseza in palme).
El isi lipi buzele de obrazul ei

palid .. saruta .. si ii ura "La multi ani!"
Era cel mai frumos lucru care i se putea intampla .. vedea o ploaie hipnotica si realiza ca e cel mai fericit om de pe pamant.