Lui Sadoveanu,talentatul povestitor care a mancat o paine politica buna brodand pe seama unui patriotism exclusivist,ii placea sa spuna:"Ce-mi pasa mie de Hecuba si durerile ei"...Altfel spus,scriitorul sugera ca nu-l intereseaza ce se intampla aiurea prin lumea larga,ci doar ce se petrece intre granitele tarii sale.Miopie accentuata "splendida izolare" de tip mao-chinezist,strategie de presedinte a prezidului Marii Adunari Nationale sau toate acestea la un loc?...Astazi pana si tancii stiu ca daca o mare putere a lumii stranuta putin (economic,politic,social),cei mai multi dintre actorii mapamondului au cel putin un guturai zdravan.Ceea ce se intampla acum in Egipt aduce din nou in prim-plan problematica delicata a inter-dependentelor mondiale dar si faptul ca actuala ordine internationala este ca in totdeauna in istoria omenirii una in care cativa actori joaca in rolurile principale,ceilalti sunt doar niste figuranti care de cele mai multe ori se aleg numai cu ponoasele "spectacolului" istoriei.
Furati de mirajul transmisiei in direct de pe frontul egiptean,comentatorii scoliti cu manuale prafuite de diplomatie isi dau cu parerea pentru rating.In realitate,probabil ca Egiptul-actor strategic al zonei ne ofera o lectie legata de sah diplomatic la care nu au acces decat cativa lideri americani,rusi ,israelieni sau chinezi si evident derviciile lor de informatii...Un divide et impera cu accente medievale si o democratie cu scafarlia sparta umbla si pe harta revoltelor Orientului Mijlociu si A fricii de Nord.Despre aceste strategii ale culiselor istoria va vorbi peste mult timp...nimic nou:asa stau lucrurile si cu invalmaseala din decembrie 1989.
Cumva echilibrul fragil se va reaseza.Cine va castiga din acest seism?Egipteanul obisnuit in nici un caz.Ma ingrijoreaza mai mult decat spectacolul trist al acestor zile faptul ca dupa 30 de ani de "protectorat" american,multi egipteni au invatat o lectie a supravietuirii cu doar doi dolari pe zi....
De vreo 40 de ani ma tulbura ori de cate ori ma gandesc la soarta unor natiuni si la managementul conducatorilor lor,vorbele unui prieten de-al lui Dostoievski,poetul Nekrasov:"Dar poporul este (oare)fercit?"
Nekrasov ne oferea verdicte aidoma comentatorilor politici de astazi.Lua act de deciziile tarului,de efectele legilor si intreba doar atat,esentializand totul dramatic in aceasta interogatie pe care,daca mi-ar sta in putinta,le-as striga-o in urechi secunda de secunda,tuturor liderilor lumii inclusiv celor de pe Dambovita.
Se gandeste oare cineva in aceste momente de rara tensiune si la fericirea celor 80 de milioane de egipteni care traiesc aproape numai din faima mumiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu