"Glasul va deveni un ecou..."
Azi imi dau seama ca nu-mi ajunge timp, nu-mi ajunge timp sa traiesc…imi dau seama ca ii pierd pe cei dragi din ochii mei
Secundele ma dor, de fiecare data cand privesc ceasul ,simt ca sufletul moare.
Aceleasi ulite, acelasi miros de flori de castan. Aceleasi zambete ma intalnesc la margina acestui drum. Aceeasi durere, acelasi suflet modelat din lacrimi…
Pot oare oamenii sa pretuiasca viata? cand foarte multi din ei se opresc la mijloc de drum si isi dau seama ca nu mai exista continuarea.
Pot oare ei sa se gandeasca ca traim citeva secunde pe acest pamant. Pot oare ei sa daruiasca dragoste copilului fara ca sa-l uite in strada.
Pot oare ei sa-l ajute pe cel care moare cu lacrimi in in fata lui. Pot oare eu sa ajung la inima ta…
Aceleasi intrebari…
Bine ai revenit!
RăspundețiȘtergereSuntem infimi in timp,atat de neinsemnati,dar tocmai pentru micimea nostra ar trebui sa pretuim viata.
O viata in timp-aproape nimic.
O viata pentru noi-totul.
Timpul trece impasibil, culegand fara incetare,vieti dupa vieti,implinite sau pline de regrete.Este alegerea nostra ce fel de viata ii v-om darui timpului..si noua insine.
Bloodsister:x,bine te-am regasit sau mai bine zis v-am regasit:D
ȘtergereSunt foarte frumoase cuvintele tale si mai real de atat nu poate fi.Te imbratisez:)
sunt nevoita sa zic si eu cuvintele " foarte frumos" pentru ca, chiar asta ai scris!
RăspundețiȘtergeresi nu stiu daca chiar stim sa pretuim viata, dar macar ar trebui sa incercam nu-i asa? Cred ca ceea ce ai scris tu ar trebui sa ne motiveze :)
Lav...chiar daca asta am incercat sa scriu,nu stiu cat de mult am reusit sa explic,adica sa ma fac inteles...Da,si noi chiar nu stim sa pretuim viata,chiar daca incercam.
RăspundețiȘtergereNu stiu cat te mult te motiveaza pe tine/cel/cea care citesc aceste randuri.:)