Well, well, The King a avut ocazia să-ţi ţină, în sfârşit, discursul în cadrul ceremoniei de acordare a premiilor Oscar. Ne-aşteptam cu toţii, deşi nu ştiu câţi dintre noi au trecut filmul pe lista Preferate. Nu-i vorba de asta. E vorba despre cum votează Academia. The King`s Speech e un film bun, care beneficiază de o interpretare absolut fabuloasă din partea lui Firth, care, de altfel, a şi fost recunoscută şi premiată, dar n-are magnetul acela involuntar care te ţine lipit de ecran (mare sau mic) pe parcursul a (aproape) 2 ore. Mult peste el mi se păreau The Fighter, The Town sau chiar Animal Kingdom, dar mă mulţumesc şi cu bâlbâiala regală.
Dacă Firth a fost regele, Portman a fost, cu siguranţă, regina. E greu să-mi dau seama că fata asta va deveni mamă în câteva săptămâni.. sau zile?! Încă o văd ca pe fetiţa în pantaloni scurţi, care voia cu disperare să-şi răzbune părinţii în Leon. Regina lebedelor pare un fel de mimoză, care plânge când îşi ţine discursul şi se chinuie să-şi aducă aminte numele celei care a îmbrăcat-o şi a machiat-o. Natalie, nu te mai strădui, mulţumeşte-ţi ţie că scapi mai repede şi mai ieftin..
Anul trecut a avut loc un mic război picant în ceea ce priveşte filmele care meritau sau nu să câştige, bătălia dintre Avatarul lui Cameron şi The Hurt Locker-ul neveste-sii (fostei, dar "astea îs detalii, nu merită discutate"), iar viziunea ironică despre tot ce se petrecea era dată de producţia lui Tarantino, Inglourious Basterds (care mie încă mi se pare genial, chiar dacă l-am văzut de vreo 5 ori…). Anul ăsta, lupta mi s-a părut mult mai… monotonă. Poate pentru că, în afară de Natalie, n-a mai făcut nimeni urât în filmele nominalizate la marele trofeu, poate pentru că nu l-a mai ars nimeni pe Hitler şi n-a mai purtat nimeni machiaj albastru.
În schimb, am avut parte de producţii mult mai realiste, populare, uşurele (desigur, în afară de Inception), lineare, în marea lor majoritate. Cele trei pe care le-am pomenit mai sus n-au avut destui fani printre membrii academiei ca să împuşte şi ele o statuetă gălbejită, dar nu-i bai.
În sfârşit mi s-a împlinit visul şi-am văzut o ceremonie Oscar transmis cum a lăsat-o mama ei – virgină, dacă pot să zic aşa, şi pentru asta, senc iu veri muci, HBO! E revigorant să nu te bâzâie nicio încercare de traducere ad-hoc. Dar, dacă mă gândesc bine, ar fi fost în ton cu bâlbâiala regală…
Ştiţi ce-i ciudat? Niciunui film din competiţie nu poţi să-i pui eticheta "degeaba". Fiecare poate şi reuşeşte să spună ceva, un mesaj, o frază, bă, să-ţi dea o palmă cumva şi să te convingă de un adevăr. Adevăratul curaj (urăsc traducerile româneşti), adevăratul ..control de sine, adevărata putere de a-şi urma visul, adevărata cale spre perfecţiune şi sacrificiu, adevărata copilărie sau adevărata maturitate. O ediţie decentă, care nu ia ochii, dar de câte ori aţi auzit că înţelepciunea e şi opulentă?!
Pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu