Vreau sa ma asez dar stiu ca timpul e putin, mi-e frica ca nu voi reusi. Nu voi reusi sa prind autobuzul de dupa colt, sau nu voi reusi sa te ajung… mi-e teama daca ma voi opri,nu voi mai putea sa strig.

"Glasul va deveni un ecou..."

Azi imi dau seama ca nu-mi ajunge timp, nu-mi ajunge timp sa traiesc…imi dau seama ca ii pierd pe cei dragi din ochii mei

Secundele ma dor, de fiecare data cand privesc ceasul ,simt ca sufletul moare.

Aceleasi ulite, acelasi miros de flori de castan. Aceleasi zambete ma intalnesc la margina acestui drum. Aceeasi durere, acelasi suflet modelat din lacrimi…
Pot oare oamenii sa pretuiasca viata? cand foarte multi din ei se opresc la mijloc de drum si isi dau seama ca nu mai exista continuarea.
Pot oare ei sa se gandeasca ca traim citeva secunde pe acest pamant. Pot oare ei sa daruiasca dragoste copilului fara ca sa-l uite in strada.

Pot oare ei sa-l ajute pe cel care moare cu lacrimi in in fata lui. Pot oare eu sa ajung la inima ta…

Aceleasi intrebari…

Mesaj catre adolescentii

Sunt in concediu medical,si sunt internat la Targu-Mures pentru o interventie chirurgicala,destul de dificila care m-a cam speriat in ultima perioada.Ma simt putin mai bine,datorita tratamentului administrat,personalul de la SMURD intotdeauna la datorie pt deservirea populatiei.Sunt intr-o rezerva de spital,m-i sau facut ultimele analize si investigatii pentru maine...au mai ramas cateva ore pana la ziua cea mare.Medicul si doua asistente se invart in camera si imi explica procedura,felul cum vor proceda:cat ca dura operatia,daca vor fi repercusiuni sau in cel mai rau caz sa nu mai reactionez la stimuli,adica sa nu ma trezesc.Cel mai bun prieten,sora si iubita mea sunt alaturi de mine,sustinandu-ma,inbarbatandu-ma... La televizor pe un post il vad pe Daniel Buzdugan,invitat la o emisiune,alaturi de Tudor Chirila,solistul trupei Vama,sustinand un fel de discurs.Il rog pe Tiberiu sa dea tv putin mai tare si raman fara cuvinte la ce spune Tudor,la MESAJ PENTRU ADOLESCENTI pentru ca asa se cheama.Am pus linkul mai sus cautandu-l pe net,si sa observ ca pe net deja circula de ceva timp,dar la televizor cu o banda marcata cu rastel scria mare in direct si ca era difuzat pentru prima oara,asa ca va rog sa ascultati si apoi sa decideti.Pe mine m-a miscat profund mesajul si cu siguranta si pe tine cel/cea care citesti sau asculti...:)

România noastră nu e aşa cum lăsăm impresia că ar fi

Steguleţe în trei culori stau “agăţate” de autobuz, fluturând în gerul de afară. Din când în când, de la câte o fereastră, se zăreşte tricolorul nostru. O femeie vorbeşte la telefon şi spune râzând că “normal că e aşa rău, doar e România”. E 1 decembrie.
Dimineaţă am vrut să scriu un articol cu ocazia acestei zile, dar nu am ştiut ce. M-am gândit că mai bine ies afară, de unde mă pot inspira. Bine am făcut. Acolo am descoperit români patrioţi, care-şi iubesc ţara, dar şi persoane care se simt ghinioniste că s-au născut aici. Aici în România. Nu de puţine ori am spus şi eu că România e ţara tuturor posibilităţilor sau că trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Am spus, dar parcă nu aş mai spune. Nu aş mai spune pentru că am realizat că în ultimul timp mai mult ne plângem decât facem. Şi iubesc această ţară. O iubesc din toată inima. Numai că ne place să dramatizăm. Să ducem totul la extrem. Nu privim partea cealaltă a poveştii. Nu ne gândim că la noi oamenii mor că mănâncă prea mult, în timp ce în India sau Africa, mor de foame. Uităm de faptul că în ţările cu adevărat sărace, alţii muncesc pentru câţiva cenţi pe zi. Se strigă dintr-o parte în alta că există nedreptate. Dar ce, noi cumva suntem drepţi?
Fluturăm steagul tricolor, dar nu-l fluturăm cu fericire. Puţini fac asta. Nu, în minţile noastre stăruie melodia “De vei pleca” a lui Iris. Ne gândim doar la plecat. Ne furăm unii pe alţii, apoi arătăm cu degetul. Călcăm în picioare valorile, principiile şi demnitatea românilor. Ne şterfelim. Vindem. Iar mai apoi râdem singuri de noi. Măcar asta îmi place, avem simţul umorului. Ca la noi, nicăieri. Nu, nu e chiar aşa. România noastră nu e aşa cum lăsăm impresia că ar fi. Avem valori. Chiar avem. Numai că ne furăm singuri preşul de sub picioare pentru că nu ştim să le promovăm. Sau nu vrem. De asemenea, am putea avea şi demnitate. Dar parcă nici asta nu mai vrem să o folosim. E mai simplu să obţii lucruri stând cu mâna întinsă şi capul plecat.
Nu, de azi înainte ţin să-ţi amintesc că România noastră nu e aşa cum lăsăm impresia că ar fi. Nu vreau să exagerez, nu vreau să distorsionez realitatea, dar m-am săturat să ne tot plângem. Vreau să învăţăm să ne păstrăm zâmbetul, să ne păstrăm principiile şi personalitatea. Să nu le înecăm într-o mare de datorii. Să nu înecăm frumuseţea în vulgaritate. România îmi place pentru că în ţara asta am crescut, aici m-am format ca şi persoană şi aici locuiesc părinţii mei dragi. Nu, România nu e o ţară rece şi meschină. Şi ca să închei acest articol în sentimentul zilei: “La mulţi ani ţie, drag român”!

Cu timpul,fiecare dintre noi ajungem sa regretam ceva pentru ce-am facut pana acum,fata de cineva drag,de aproape,de greselile noastre...daca e sa fiu intrebat ce regret pana acum,raspunsurile ar fi urmatoarele:
1.regret pentru ca persoanele ce le mai dragi din viata mea nu au avut parte sau inca nu au parte de ce-ar fi trebuit sa aiba,sa merite;
2.regret pentru ca de ceva timp incoace totul se naruie in jurul meu incet-incet,oricat as incerca sa fie bine,sa impac pe toata lumea,tot nu e bine;
3.si ultimul lucru tine de viata personala,lucru care sper in timp sa dea roade,sa fie bine.
De aceea,tin sa va anunt ca voi lipsi o perioada de pe blogul meu si a celorlalti,din motive de sanatate.Ceea ce mi-a facut in ultima perioada aparitia pe blog mai rara,a fost mai profunda.
Sper cu ajutorul Celui de Sus ca lucrurile sa mearga bine,cu operatia ma refer,sa ma fac sanatos,sa fiu pe picioare si sa revin in cel mai scurt timp printre voi:)),asta in cazul in care nu mor pe masa de operatie:((glumeam.
Sa fiti sanatosi,cu mintea mare si frumoasa,la mai multe reusite pe plan profesional si personal si asa ca de Sarbatorile care vin cu repeziciune,sa fiti mai uniti,mai buni,mai cu sufletul curat...stiti voi ce-am vrut sa spun!

Simtiri,ganduri si cuvinte si fapte – toate in mine

Multe vorbe. Multe, multe cuvinte frumoase, texte inspirate, carti memorabile. Multe angajamente, juraminte si promisiuni. Multe sfaturi, multe pareri, multe discutii.

Multe cuvinte.

Gand.
Cuvant.
Fapta.

La cuvinte suntem cei mai priceputi.

In timp ce gandurile ne sunt inca pline de judecati, de critica, de rautati mici si mari, de frica, de pus raul in fata, de negativitate, de suspiciune. In timp ce vorbele de zi cu zi ranesc inca, arunca sageti, sunt pline de cinism si ironie si comunica mai mereu ceea ce NU mai vrem sa fim. In timp ce faptele ne sunt mici, lase, cuprinse de lene, lehamite si aratand frica cu care ne ducem zilele pe Pamant.

Simt foarte tare ca nu mai sunt de ajuns cuvintele. Ca nu mai ajunge sa spun(em) ca aleg(em) iubirea, ca aleg(em) sa fim mai buni, mai conectati, mai treji, mai atenti, mai impreuna si mai alaturi. Ca doar cu spusele raman(em) doar la asta, la o mare de cuvinte frumoase si intentii inalatatoare…

Simt foarte tare ca a venit momentul sa ne purtam asa cum spunem ca vrem sa fim. Simt foarte tare ca CURAJ nu mai inseamna deloc doar sa iti faci bagajele si sa pleci intr-un alt colt de lume ca sa traiesti in natura.

Ci curaj si adevar inseamna acum, pentru mine, sa pot ramane sincer cu mine insami, urmandu-mi sufletul si chemarile lui, chiar daca cei din jur ar putea spune ca i-am tradat sau dezamagit sau le-am inselat asteptarile.

Curaj si adevar pentru mine inseamna,acum sa nu mai vreau sa fug si sa ma despart imediat ce ceva nu functioneaza bine in relatia mea,cu prietenii mei,cu vecinii mei,cu parintii mei,cu oricine de pe calea mea. Ci curaj si adevar pentru mine inseamna sa fiu capabil sa raman cu capul sus, chiar daca vocea imi tremura teribil si lacrimile imi ineaca ochii si inima ma doare pana aproape sa plesneasca… si cu capul sus sa pot sa vorbesc si sa spun ce simt si sa imi asez limitele si sa imi comunic cu iubire nevoile si sa mi le accept si pe ale mele, si pe ale celorlalti. Chiar daca cei cu care vorbesc imi vor vedea lacrimile din ochi si imi vor auzi tremurul din voce si imi vor simti inima batand nebuneste si mie ii va fi teribil de rusine de toate astea.

Curaj si adevar pentru mine inseamna acum sa fiu capabil sa iubesc un om exact atunci cand o merita mai putin (precum asa de frumos zice un proverb chinezesc). Pentru ca atunci are cea mai mare nevoie.

Curaj si adevar pentru mine inseamna acum sa continui sa vad frumosul si perfectiunea din fiecare om si loc si situatie, chiar si atunci cand toata lumea in jurul meu spune “ha, ce chestie de cacat!”

Curaj si adevar pentru mine inseamna acum sa imi urmez, in sfarsit, mica si linistita voce interioara, care atat de des imi vorbeste si pe care atat de des o verific din 20 de mii de surse, ca sa fiu sigur ca e corect ce imi zice si ca uite, si in cartea asta scrie la fel, deci e corect ce simt eu, nu? Vreau sa o urmez fara sa o mai pun la testare. Sa ma urmez pe mine si glasul Inspiratiei pe care de atatea ori il aud, atat de clar, si il ignor, atat de sistematic.

Curaj si adevar pentru mine inseamna acum sa imi amintesc sa binecuvantez fiecare zi si om si situatie, indiferent cum e ziua aia sau situatia sau omul. Chiar daca uneori omul sau situatia sau ziua inseamna o palma usturatoare peste fata. Vreau sa imi amintesc sa binecuvantez totul, mai ales cand e greu, in loc sa injur si sa judec si sa critic si sa pun etichete.

Si, mai ales, curaj si adevar pentru mine inseamna sa nu mai las ca toate astea scrise aici sa fie doar o colectie de cuvinte frumoase si de intentii inaltatoare. Ci sa fie descrierea gandurilor si faptelor mele...:))

A iubi! Asta e tot. Asta e raspunsul la tot. Tot restul, toate zgandarirea asta dupa cunoastere, intelegere, dupa trecut si tocat totul prin ratiune, toata analiza asta de toate cele, zi de zi, si toata nevoia asta de a fi noi asa de destepti si de intelectuali si de geniali cunoscand si analizand si iar cunoscand – pierdere de vreme. Lalaiala fara rost.

Iubirea este raspunsul. Mereu, mereu, IUBIREA.

A cunoaste. A iubi.
Inc-odata, iar si iara.
A cunoaste-nseamna iarna
A iubi e primavara.
(Lucian Blaga)

Camera din podul cel vechi

Este vara. Ma aflu de cateva minute in podul prafuit al casei de la tara. Incerc sa gasesc ceva , in lada cu vechituri , nu stiu exact ce , dar un lucru de care imi e dor.In gramada aceea ,nu am gasit altceva decat o carticica , ce desi era acoperita cu un strat gros de praf , isi pastrase stralucirea.Ochii mi s-au ridicat incet de pe ea si parca aceasta imi soptise la ureche sa privesc in spate. Nu am ezitat si am observat ca acolo era o usita mica din lemn despre care nici nu stiam ca exista. Impingandu-o usor cu mana , cu teama de a nu deranja pustiul ,am vazut ca ascunde o simpla incapere cu pereti inalti , in care se aflau doar un hamac si un scaunel cu trei picioare.
Luandu-mi cartea si asezandu-ma in hamac am inceput sa citesc linistit .Incetul cu incetul , putin cate putin ,pe cum inaintam in numarul filelor citite , ma simteam ca si cum as fi luat parte la toata povestirea.
Privind in jur nu mai vedeam un simplu scaunel cu trei picioare , ci niste copaci inalti ce isi ondulau ramurile asemenea unor fotolii , frunzele reprezentand cuverturi frumos pictate cu niste culori vii, dar totusi pasnice demonstrand ca in acest taram , stapana nu era nimeni alta decat linistea. Pasarelele , desi erau mereu in miscare , nu mai aveau fracul acela negru obscur ,ci erau imbracate cu vesminte lejere , dar totusi deosebite.. Pe jos , covorul nu era altceva decat un musuroi de frunze ingalbenite si stropite cu putina cafea.
Peretii aceia mari , pictati cu valuri de fum , nu mai erau nicaieri , totul in jur parand a fi un mirific peisaj de toamna .De iti indreptai privirea in jos , nu vedeai altceva decat niste potecute ca niste cozi de fetite, ce isi aveau sfarsitul in cel mai adanc , dar cel mai adanc luminis al padurii.
Deodata apropiindu-ma de trunchiul zgrumturos al unui copac , am zarit o furnicuta ...Usor, usor, aceasta a inceput sa creasca in ochii mei si nu doar atat ca mi-a si vorbit :
-Bun venit iti urez , dragul mea vizitator! Eu sunt furnicuta fermecata ce iti va vorbi despre toate lucrurile ce te inconjoara .Dupa cum vezi ,suntem doar noi doi si acest lucru doar pentru faptul , ca aici este locul sau lumea , cum vrei sa-i spui ,in care poti sa zbori pe aripile fantasticului si sa te bucuri de toate minunatiile literare fara sa fii deranjat.
Dupa primele cuvinte mi-am dat seama,ca pot avea incredere in mica vietate , intelegand ca prin aceasta camera secreta,stiuta doar de ea si de mine,pot trece intr-o alta lume,intr-o lume a cartilor,in care voi avea parte de calatorii foarte placute.
Furnica isi pastra culoarea ,numai ca acum avea gura , nas si ochi asemenea pamantenilor .Pe fata ei se citea multa seninatate,iar sufletul ei canta melodii pline de bucurie pe care incerca sa mi le insufle si mie.Purta un costum din tafta neagra,ceea ce m-a facut sa cred ca era una din importantele personaje ale lumii ei .Nu avea bijuterii sau alte podoabe,sugerandu-mi ca era modesta si simpla ,reusind sa fascineze orice individ .Probabil azi era ziua de odihna si de aceea nu am vazut-o muncind si alergand cu desagii in spate fara a se lasa coplesita de oboseala. Deodata insa se auzea vocea mamei mele ce ma chema la cina .Fara sa vreau cand am privit in jur nu mai gaseam copacii, frunzele si toate celelalte.Totul fusese sters cu buretele, iar eu ma aflam din nou in hamac langa un scaunel cu trei picioare , inconjurata de peretii zugraviti de febra amintirilor.
Privindu-mi mana am vazut din nou acea furnicuta.Pentru ca era foarte amabila si prietenoasa ea nu s-a despartit de mine fara a-mi spune:
-Nu uita de noi si incearca sa ne vizitezi mai des !
Chiar de as fi vrut nu am mai apucat sa-i multumesc si sa-mi iau rams-bun, caci a si disparut .Atunci am auzit pasii mamei ce urcau scarile spre pod .Am iesit repede , ca ea sa nu descopere camera ascunsa , spunandu-i sa stea linistita ca sosesc acum.

De ce sunt unii oameni mai destepti decat altii?

Inteligenţa… o misterioasă însuşire despre ale cărei caracteristici s-au scris sute de mii de pagini. De ce anume depinde ea? Ţine de ereditate? Ţine de factorii de mediu, de condiţiile în care creşte o anumită persoană? Există mâncăruri care îţi măresc coeficientul de inteligenţă? Sau exerciţii fizice? Ori, poate, anumite exerciţii spirituale? Poţi deveni mai deştept jucând jocuri pe calculator, citind, dezlegând cuvinte încrucişate ori careuri de sudoku? Există grupuri etnice cu coeficient de inteligenţă mai mare decât al altora? Există regiuni ale lumii în care oamenii sunt mai inteligenţi?

O grămadă de întrebări, toate cu răspunsuri greu de dat, implicând cercetări complexe şi, uneori, aventurarea pe teritorii minate - acolo unde prejudecăţile discriminatorii stau la pândă, interpretările tendenţioase sunt mereu posibile, iar apelul la etică, echitate şi un fel de a gândi nepărtinitor nu are întotdeauna succes.

Problema-cheie pe care aceste studii au urmărit-o mereu a fost: diferenţele de la o zonă la alta se datorează factorilor genetici, factorilor de mediu sau ambelor categorii (dacă da, în ce măsură fiecăreia dintre ele?)

S-a constatat de mai multă vreme că în anumite regiuni coeficientul de inteligenţă (IQ) este mai ridicat decât în altele, iar de-a lungul ultimelor decenii, mai multe ipoteze au fost propuse pentru a explica fenomenul (şi, evident, pentru a oferi soluţii practice: cum facem să avem oameni mai deştepţi acolo unde se pare că ar fi nevoie de o ameliorare a situaţiei?)
Un IQ mai ridicat creează premisele pentru o viaţă mai reuşită, consideră cercetătorii; el este corelat, evident, cu rezultatele mai bune la şcoală, educaţie mai avansată, performanţe profesionale mai bune şi o mai mare probabilitate de a găsi o slujbă satisfăcătoare, atât intelectual, cât şi financiar. Mai mult, un IQ mai ridicat este asociat, în general, cu o stare de sănătate mai bună mai multe puncte de vedere, inclusiv o incidenţă mai mică a obezităţii şi a bolilor de inimă.
De aici, importanţa înţelegerii felului în care se dezvoltă inteligenţa şi a elementelor care îşi pun amprenta asupra ei.

Dacă în copilărie, perioadă critică pentru dezvoltarea creierului, se întâmplă ceva care sărăceşte rezervele energetice ale corpului, dacă apare un "hoţ" de energie care fură din preţioasele resurse destinate hrănirii ţesutului cerebral, atunci dezvoltarea cognitivă va fi afectată.

Or, prezenţa paraziţilor în organism implică un mare consum de energie. Rezervele corpului sunt redistribuite pentru a alimenta masiv şi sistemul imunitar, ale cărui cerinţe sunt mari atunci când luptă cu agenţii patogeni. În această situaţie, creierul e nevoit să se mulţumească cu o cantitate de energie mai mică decât normal, ceea ce impietează asupra dezvoltării lui, influenţează negativ abilităţile cognitive şi se traduce prin scoruri IQ mai mici.