Camera din podul cel vechi

Este vara. Ma aflu de cateva minute in podul prafuit al casei de la tara. Incerc sa gasesc ceva , in lada cu vechituri , nu stiu exact ce , dar un lucru de care imi e dor.In gramada aceea ,nu am gasit altceva decat o carticica , ce desi era acoperita cu un strat gros de praf , isi pastrase stralucirea.Ochii mi s-au ridicat incet de pe ea si parca aceasta imi soptise la ureche sa privesc in spate. Nu am ezitat si am observat ca acolo era o usita mica din lemn despre care nici nu stiam ca exista. Impingandu-o usor cu mana , cu teama de a nu deranja pustiul ,am vazut ca ascunde o simpla incapere cu pereti inalti , in care se aflau doar un hamac si un scaunel cu trei picioare.
Luandu-mi cartea si asezandu-ma in hamac am inceput sa citesc linistit .Incetul cu incetul , putin cate putin ,pe cum inaintam in numarul filelor citite , ma simteam ca si cum as fi luat parte la toata povestirea.
Privind in jur nu mai vedeam un simplu scaunel cu trei picioare , ci niste copaci inalti ce isi ondulau ramurile asemenea unor fotolii , frunzele reprezentand cuverturi frumos pictate cu niste culori vii, dar totusi pasnice demonstrand ca in acest taram , stapana nu era nimeni alta decat linistea. Pasarelele , desi erau mereu in miscare , nu mai aveau fracul acela negru obscur ,ci erau imbracate cu vesminte lejere , dar totusi deosebite.. Pe jos , covorul nu era altceva decat un musuroi de frunze ingalbenite si stropite cu putina cafea.
Peretii aceia mari , pictati cu valuri de fum , nu mai erau nicaieri , totul in jur parand a fi un mirific peisaj de toamna .De iti indreptai privirea in jos , nu vedeai altceva decat niste potecute ca niste cozi de fetite, ce isi aveau sfarsitul in cel mai adanc , dar cel mai adanc luminis al padurii.
Deodata apropiindu-ma de trunchiul zgrumturos al unui copac , am zarit o furnicuta ...Usor, usor, aceasta a inceput sa creasca in ochii mei si nu doar atat ca mi-a si vorbit :
-Bun venit iti urez , dragul mea vizitator! Eu sunt furnicuta fermecata ce iti va vorbi despre toate lucrurile ce te inconjoara .Dupa cum vezi ,suntem doar noi doi si acest lucru doar pentru faptul , ca aici este locul sau lumea , cum vrei sa-i spui ,in care poti sa zbori pe aripile fantasticului si sa te bucuri de toate minunatiile literare fara sa fii deranjat.
Dupa primele cuvinte mi-am dat seama,ca pot avea incredere in mica vietate , intelegand ca prin aceasta camera secreta,stiuta doar de ea si de mine,pot trece intr-o alta lume,intr-o lume a cartilor,in care voi avea parte de calatorii foarte placute.
Furnica isi pastra culoarea ,numai ca acum avea gura , nas si ochi asemenea pamantenilor .Pe fata ei se citea multa seninatate,iar sufletul ei canta melodii pline de bucurie pe care incerca sa mi le insufle si mie.Purta un costum din tafta neagra,ceea ce m-a facut sa cred ca era una din importantele personaje ale lumii ei .Nu avea bijuterii sau alte podoabe,sugerandu-mi ca era modesta si simpla ,reusind sa fascineze orice individ .Probabil azi era ziua de odihna si de aceea nu am vazut-o muncind si alergand cu desagii in spate fara a se lasa coplesita de oboseala. Deodata insa se auzea vocea mamei mele ce ma chema la cina .Fara sa vreau cand am privit in jur nu mai gaseam copacii, frunzele si toate celelalte.Totul fusese sters cu buretele, iar eu ma aflam din nou in hamac langa un scaunel cu trei picioare , inconjurata de peretii zugraviti de febra amintirilor.
Privindu-mi mana am vazut din nou acea furnicuta.Pentru ca era foarte amabila si prietenoasa ea nu s-a despartit de mine fara a-mi spune:
-Nu uita de noi si incearca sa ne vizitezi mai des !
Chiar de as fi vrut nu am mai apucat sa-i multumesc si sa-mi iau rams-bun, caci a si disparut .Atunci am auzit pasii mamei ce urcau scarile spre pod .Am iesit repede , ca ea sa nu descopere camera ascunsa , spunandu-i sa stea linistita ca sosesc acum.

De ce sunt unii oameni mai destepti decat altii?

Inteligenţa… o misterioasă însuşire despre ale cărei caracteristici s-au scris sute de mii de pagini. De ce anume depinde ea? Ţine de ereditate? Ţine de factorii de mediu, de condiţiile în care creşte o anumită persoană? Există mâncăruri care îţi măresc coeficientul de inteligenţă? Sau exerciţii fizice? Ori, poate, anumite exerciţii spirituale? Poţi deveni mai deştept jucând jocuri pe calculator, citind, dezlegând cuvinte încrucişate ori careuri de sudoku? Există grupuri etnice cu coeficient de inteligenţă mai mare decât al altora? Există regiuni ale lumii în care oamenii sunt mai inteligenţi?

O grămadă de întrebări, toate cu răspunsuri greu de dat, implicând cercetări complexe şi, uneori, aventurarea pe teritorii minate - acolo unde prejudecăţile discriminatorii stau la pândă, interpretările tendenţioase sunt mereu posibile, iar apelul la etică, echitate şi un fel de a gândi nepărtinitor nu are întotdeauna succes.

Problema-cheie pe care aceste studii au urmărit-o mereu a fost: diferenţele de la o zonă la alta se datorează factorilor genetici, factorilor de mediu sau ambelor categorii (dacă da, în ce măsură fiecăreia dintre ele?)

S-a constatat de mai multă vreme că în anumite regiuni coeficientul de inteligenţă (IQ) este mai ridicat decât în altele, iar de-a lungul ultimelor decenii, mai multe ipoteze au fost propuse pentru a explica fenomenul (şi, evident, pentru a oferi soluţii practice: cum facem să avem oameni mai deştepţi acolo unde se pare că ar fi nevoie de o ameliorare a situaţiei?)
Un IQ mai ridicat creează premisele pentru o viaţă mai reuşită, consideră cercetătorii; el este corelat, evident, cu rezultatele mai bune la şcoală, educaţie mai avansată, performanţe profesionale mai bune şi o mai mare probabilitate de a găsi o slujbă satisfăcătoare, atât intelectual, cât şi financiar. Mai mult, un IQ mai ridicat este asociat, în general, cu o stare de sănătate mai bună mai multe puncte de vedere, inclusiv o incidenţă mai mică a obezităţii şi a bolilor de inimă.
De aici, importanţa înţelegerii felului în care se dezvoltă inteligenţa şi a elementelor care îşi pun amprenta asupra ei.

Dacă în copilărie, perioadă critică pentru dezvoltarea creierului, se întâmplă ceva care sărăceşte rezervele energetice ale corpului, dacă apare un "hoţ" de energie care fură din preţioasele resurse destinate hrănirii ţesutului cerebral, atunci dezvoltarea cognitivă va fi afectată.

Or, prezenţa paraziţilor în organism implică un mare consum de energie. Rezervele corpului sunt redistribuite pentru a alimenta masiv şi sistemul imunitar, ale cărui cerinţe sunt mari atunci când luptă cu agenţii patogeni. În această situaţie, creierul e nevoit să se mulţumească cu o cantitate de energie mai mică decât normal, ceea ce impietează asupra dezvoltării lui, influenţează negativ abilităţile cognitive şi se traduce prin scoruri IQ mai mici.

Okay,cei care au 10 ani acum,nu se pot plânge deloc...

Okay,cei care au 10 ani acum,nu se pot plânge deloc..Au laptop,IPod,adresă de facebook,Blackberry.
Apoi eu când aveam 10 ani,făceam colecţie cu surprizele din gumele de mestecat Turbo şi eram mult mai fericit/ă decât cei din ziua de azi,chiar dacă nu aveam toate lucrurile care le au ei acum.
Mama si eu puneam flori si frunze la presat, si faceam "desene" cu ele,imi lipsesc vremurile alea.:(Si ne uitam la desene cu Popaye Marinarul , Mickey Mouse ,la serialul "Fantomete","Hunter pistolarul",nu la Hanna Montana sarutandu`se cu nu stiu cine , sau la unele desene idioate gen "numara cu mine" difuzate acum .Imi dau seama ca era mai frumos atunci , cand avea cate unul in cartier un telefon mai greu decat o caramida , cu antena , si daca cineva avea 10 mii la el , insemna ca fusese la bunici . Ne strigam la geam unii pe altii , ca nu aveam interfon , mess sau minute nelimitate . Si mergeam la scoala cu pachetelul , nu cu 50 de lei . Si nu te critica nimeni in privinta hainelor "Uite cum e imbracat ala/aia " . Era mult mai frumos atunci ♥ .
Sau fetele de 10 ani se plang ca le-au parasit gagii,si noi la 10 ani ne plangeam ca am rupt capul pupusei Barbie!:( sau nu stiou ce masinuta cu dichisii.Ce vremuri sunt acum...!!!Mi s pare o lume ¨nebuna¨

Asta e adevarat ... noi am fost ultima generatie care am vaut o copilarie frumoasa :X
INTR-ADEVAR,CE MAI VREMURI:))

Ai curaj sa ai curaj?

Ai atâtea de spus şi continui să nu spui nimic.
Ai atâtea de făcut şi continui să nu faci nimic.
Ai atâtea de schimbat şi totuşi tu nu schimbi nimic.
Ai atâta frumuseţe în tine şi o ţii încă ascunsă.
Ai atâta putere şi continui să fii slab.

Până când mai aştepţi să se întâmple o minune şi tu să nu faci nimic?
Până când mai aştepţi să treacă astăzi şi să vină mâine ca tu să faci ceva?
Până când mai poţi să nu fii fericit?
Până când ai să te compătimeşti?

Inceput de septembrie

E o seară plăcută de septembrie. Soarele dispare treptat in spatele copacilor din parc.
Asezat pe o banca de pe marginea vastului bazin, mă uit la suprafaţa netedă a apei pe care nu o încreţeşte nicio briză.
În faţa mea, un tablou pictat prin simplul efect al reflexiei îmi atrage privirile.
În oglinda limpede se răsfrâng copacii, cu frunze de un verde arămiu şi grilajul vopsit în galben şi roşu de pe malul opus.
Cele două imagini se suprapun, perfect identice, una în continuarea celeilalte.
Oglinda fidelă a apei redă cele mai mici amănunte ale formelor şi culorilor: conturul neregulat al copacilor, toate nuanţele frunzelor - de la verdele închis, până la galbenul ruginiu.
Printre coroanele dantelate, cerul de un albastru pal, presărat cu câţiva norişori alburii se oglindeşte pe întinderea rece şi calmă a apei.....

Gândul mă poartă spre poemul lui Puşkin, "Rusalka", pe care tocmai l-am recitit şi care, cu ani în urmă îmi încânta copilăria.

Închid ochii.....

Peisajul se transformă brusc: apa bazinului începe să curgă năvalnic, lângă mine apare ca prin farmec o moară părăsită, aud croncănitul unui corb bătrân....
Pe malul apei se opreşte un cal cu un cneaz frumos şi trist. Acesta îşi întinde mâinile spre apele învolburate ale Niprului, ascultând parcă o voce din adâncuri.....

Noaptea pe ape, poartă cerul cu stele.
Se-aude un cântec trist de rusalkă......

Mă simt de parcă as fi acostat un înger.
alunec pe treptele nesfârsite ale orasului. vitrinele bubuie de neoane.
ochii îngerului sunt însângerati. vreau să-l scot de aici. să-l scot afară în câmp sau mai bine să-l urc pe un bloc și să-i dau drumul...
totul se preface în noapte. Nu stiu unde naiba să mă mut până în zori. Nu am nimic. Singurătatea e o cătea care ma musca.
Nu mai am absolut nimic,decât mersul pe jos pana acasa.

Ingerul a îmbătrânit si s-a trântit pe asfalt. în locul lui o băltoacă. nimic altceva. as vrea să fiu un câine să-l beau fără să-mi pese. mi-e o sete cumplită.
nu-mi pasă....e inceput de sptembrie!

Amintiri trăite despre Carol al II-lea și epoca sa

Mi-am adus aminte de un subiect pe care profesoara de istorie s-a chinuit sa ne explice cand eram in liceu...asa ca m-am dumirit putin,m-am documentat si iacata-va ce-a iesit:

Toată domnia lui Carol al II-lea a fost umbrită de activitatea Mişcării Legionare. Aceasta începuse prin 1927, ca o mişcare de protest împotriva clasei politice române şi a situaţiei socioeconomice postbelice. A fost o iniţiativă a noii generaţii, iniţiativă care de la început a avut un caracter mistic religios, creştin ortodox – de unde şi numele pe care şi l-a luat de „Legiunea Arhanghelului Mihail” – cu nuanţe naţionaliste exacerbate şi cu idei de reformare morală a societăţii, dar mai ales cu o puternică orientare anticomunistă.

Conducătorul ei, Corneliu Zelea Codreanu, cu tată polonez (se numea Zelinski) şi o mamă germană, era un bărbat înalt, frumos, cu nişte ochi albaştri pătrunzători, şi un păr ondulat. Avea obiceiul deseori când nu purta cămaşa verde, să se îmbrace în haine ţărăneşti, aşa cum aveau obiceiul şi ţărăniştii Ion Mihalache şi Marin Piţigoi. Avea o carismă deosebită, graţie căreia a ajuns sub titulatura de „căpitanul”, şeful absolut al legionarilor şi una din principalele atracţii pentru tineret, deşi în 1924 – pe când era avocat – asasinase la Iaşi pe prefectul Constantin Manciu, ceea ce ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă.

A fost un mare maestru al manipulării maselor, mai ales al tinerilor, prin discursuri înflăcărate, ceremonii spectaculoase, folosirea simbolurilor religioase şi a uniformelor paramilitare (emblematicele cămăşi verzi), diferite insigne şi medalii, ca şi printr-o propagandă intensă prin afişe şi o presă incendiară. Curând, mişcarea lui s-a transformat într-o organizaţie politică denumită „Garda de Fier”, care a fost influenţată şi apoi dirijată şi chiar infiltrată de mişcarea naţional socialistă germană a lui A. Hitler, ceea ce i-a conferit un violent caracter antisemit, mai agresiv decât cel al partidului lui A.C. Cuza. Mulţi percepeau Garda de Fier drept coloana a cincia a nazismului în România, și erau revoltaţi de faptul că a promovat crima ca armă politică, prin asasinarea lui Manciu de Cornelia Zelea Codreanu, a lui I.G. Duca de către Nicadori, şi a dizidentului legionar Mihai Stelescu, în 1936, de către un grup de ucigaşi condus de Ion Caratănase, care s-a autodenumit Decemvirii. Primul ambasador sovietic în România, când a părăsit România, i-a spus Didinei Cantacuziono (care a povestit apoi părinţilor mei) că reuşise să infiltreze Garda de Fier cu oamenii săi. Cu acest prilej i-a trântit o butadă: „tomatele, înainte de a fi roşii, sunt verzi”. Părinţii noştri au avut grijă să ne demonstreze clar aspectele negative ale acestei mişcări şi în felul acesta am scăpat să cădem în capcana propagandei lor atrăgătoare, dar şi mistificatoare, în care au căzut mulţi tineri, unii dintre ei cu o deosebită valoare, amăgiţi de programele lor reformatoare şi moralizatoare, ca şi de caracterul ortodox naţionalist al ideologiei lor.

Sete... de cultura
Simt tot mai acut in ultima perioada nevoia sa citesc... sa ma informez, dar mai ales sa imi largesc orizontul.
Astfel, in seara asta am vrut sa caut "vorbe intelepte", fara a sti peste ce voi da, intr-o simpla cautare pe un anume motor de cautare de pe internet... Octavian Paler! Un scriitor si un talent ce merita apreciat! Iar daca nu imi credeti cuvantul voi atasa aici cateva randuri care cu siguranta va vor face sa ganditi!

"Avem timp pentru toate. Sa dormim,
sa alergam in dreapta si in stanga,
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim."

Avem timp de toate, insa nu de a aprecia ceea ce e in jurul nostru, nu pentru a ne aprecia pe noi ca fiinte si persoane unice si deosebite! Fii altfel! Macar azi! Sau maine!
Biografie si Cariera :
Octavian Paler s-a nascut la data de 2 iulie 1926 intr-un mic sat numit Lisa din Brasov, Romania. Este unul dintre cei mai mari scriitori, editori, jurnalisti si analist politic si cultural roman. A murit la data de 7 mai 2007, la vârsta de 81 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Scoala primara a urmat-o in satul sau natal. In 1937 a fost admis cu bursa la Colegiul Spiru Haret din Bucuresti. A studiat in acelasi timp Facultatile de Drept si de Filosofie. Desfasoara si o activitate politica, intre 1974 si 1979 fiind membru supleant al Partidului Comunist Roman.

Este deputat de Vaslui din 1980 si pana in 1985. Mai desfasoara si o actiitate culturala, fiind intre 1965 si 1970 vicepresedinte al Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune.
Din cauza viziunilor sale pro-occidentale si din cauza criticilor acerbe la adresa comunismului, Paler a fost persecutat de Securitate, fiindu-i impus domiciliul fortat si interzicandu-i-se diferite activitati în lumea artistica. Dupa 1989 a fondat un Grup de Dialog Social, cunoscut pentru pozitaia sa anticomuista.

A fost editor la ziarele „Romania Libera”, „Ziua” si „Cotidianul”. A lucrat ca jurnalist şi comentator. In ultimii ani de viaţă devine un critic acerb al clasei politice romaneşti.

Inima sa a încetat sa mai bata pe 7 mai 2007, la varsta de 81 de ani. A fost inmormantat, cu onoruri militare, in Cimitirul Sfanta Vineri.

De ce ne place Octavian Paler?

Scriitorul Octavian Paler a reusit sa intre in inimile cititorilor si sa se faca placut prin simplitatea si realitatea temelor abordate in poeziile cat si in romanele lui. Stim cu toti ca atat romanele cat si poeziile sunt mai mereu pe placut oamenilor, mai ales ca sunt oameni carora le place sa citeasca foarte mult.

De ce este faimos Octavian Paler?

Scriitor Octavian este faimos datorita volumelor de poezii in care relateaza experiente din viata omului de rand, dar si a romanelor ce au ca tema evenimentele traite in urma unor calatorii pe care acesta le face si ramane placut impresionat de frumusetea acelor locuri. A fost un om de succes si un scriitor renumit deoarece cartile sale sunt si astzi in casele cititorilor.