PRETUIESTE CE AI ASTAZI!

  M-am gandit indelung aseara. Am meditat adanc si cred ca mi-ar fi extrem de greu, poate peste puterile mele sa realizez ca nu as mai putea vedea niciodata cea mai draga persoana din viata mea. Recunosc ca nu m-am gandit niciodata la asa ceva, imi ziceam ca ma voi multumi sa vad acea persoana si de la departare chiar daca nu-i voi putea vorbi, dar daca nu as mai putea-o vedea niciodata? M-am cutremurat! Un fior mi-a invaluit intreg trupul si am simtit cum inghet. Nu! Eu nu as putea sa rezist, nu as putea sa realizez! Azi esti, iar maine? Maine…nu! Mi se pare ceva imposibil dat totusi este adevarat! Si cand te gandesti ca nu ai dat totul, ca ai lasat timpul sa treaca pe langa tine si nu ai facut un pas mai aproape de cel iubit. Dar de unde sa fi stiut? Venim pe acest pamant cu un zambet si suntem inconjurati de cei dragi care ne iubesc, dar plecam in tacere lasand in urma lacrimi, durere… O imbratisare! Atat trebuia sa-i dai atunci, dar tu? Tu ce-ai facut? Ai crezut de cuviinta ca nu merita deoarece te-a ranit. Dar il iubeai, il iubesti si astazi, cu siguranta mai mult ca niciodata. Si acum? Acum…nu mai este! Acum ai vrea sa’i spui cat de mult tii la el, ai vrea sa mergi sa-l imbratisezi asa cum nu ai facut-o cand si cum trebuia, ai vrea sa-l mai privesti inca o data in ochi si sa-i mai asculti inima, acea inima care batea ori de cate ori te vedea, si care acum…a incetat sa mai bata!

Iti este dor, regreti toate acele momente cand ai fost rece, acele clipe cand te privea si puteai citi in ochii sai dorinta de a fi iubit si tu nu ai vrut sa’i fii aproape! Acum insa e atat de tarziu… Insa raman amintirile, acele momente pe care le-ati trait si care vor ramane vesnic in inima ta, care te vor face sa zambesti si care iti vor da taria sa mergi mai departe! Timpul… va vindeca cu siguranta ranile dureroase! Fii puternica!

Profita de tot timpul in care poti fi alaturi de cei pe care ii iubesti cel mai mult in viata! Nu stii ce iti rezerva ziua de maine. Nu lasa ca o clipa de ura, un moment de durere, sa’ti fure bucuria unui minut care poate sa-ti lumineze intreaga viata si care sa-ti dea puterea de a pasi inainte pe cale. PRETUIESTE CE AI ASTAZ!!

VH 2 - trece vremea

 Timpul nu le vindeca pe toate, defapt nu vindeca nimic, decat le astupa.

Partea a-2-a

 Deodata,ma trezesc brusc,nestiind ce s-a intamplat,observ ca sunt transpirat,inca nu deslusesc unde ma aflu...abia dupa ce ma sterg la ochi constat ca am adormit pe un mic fotoliu din balcon.Vad sticla goala si scrumiera plina si realizez pe moment ce s-a intamplat aseara.Inima imi bate cu putere,mai sa-mi sara din piept,aud ticaitul ceasului pana in cea mai mica celula/particica din corp.Ma indrept cu pasii timizi catre baie,unde apa imi brazdeaza fata,ma trezeste,ma uit in oglinda,am parul ravasit,ochii sunt putin rosii si nestingheriti nestiind unde sa-si fixeze privirea.Vibratiile telefonului ma sperie,caut telefonul si vad 27de apeluri si 34 de mesaje,lucru ce ma sperie,apoi alarma telefonului ma anunta ca astazi este 25 iunie,ziua mea de nastere,pfoaiii de mine.

  NU-MI VINE SA CRED! Astazi este ziua mea de nastere si eu nici nu mai stiam ,pierdusem din notiunea timpului.Abia ajuns in bucatarie,dupa ce-am pus de cafea,imi sare in ochi calendarul care ma atentioneaza cu un albastru inconjurat,data de 25,pe langa alte insemnari.DA DA...:)0)
 Dupa un dus rapid,servesc cafeaua,ma imbrac in fuga,citesc mailurile si imi consult agenda...Of cat am de umblat azi.
 Imi iau geanta si cheile,ma urc in masina si plec in tromba spre servici,ma suna si o colega,opresc si o iau si pe ea si ne indreptam spre servici.Verific telefonul,vad apelurile,mesjele,am fost bombardat de ieri.
 Ajuns la munca,bineinteles ca habar nu aveam ce-au planuit colegii pentru mine,intru in birou,ii salut pe toti cu un zambet fortat,si incerc sa ma apuc de treaba,dar nu puteam de privirile fixe si de susotelile colegilor mei,nu pricepeam ce avea sa se intample...asa ca "nebunii" cum imi place mie sa zic mi-au pregatit o mica petrecere la servici:ei na,cu tort,cu tot ce trebuie,mi-au cantat si urat "LA MULTI ANI",apoi numai pupaturi,si vad ca am primit si cadouri.(cat imi place partea asta cu primitul si datul de cadouri).Termin repede treaba si sefa ma anunta ca pot sa plec mai repede azi de munca,tinand cont de aceasta zi.......yupiiiii.Asa ca un coleg bun si apreciat cum sunt i-am invitat pe toti undeva prin oras,sa sarbatorim.http://www.youtube.com/watch?v=d00RYf_9Vt4&feature=colike
 Grabit,dau peste o domnisoara,care isi scapa teancul de dosare pe jos,ma ia pe sus si ma face cu ou si otet,ca nu mai vad,sa-mi pun ochelari...Hahaha:))eu deja port ochelari,asta in cazul in care nu a observat ea,sigur i-am recomandat eu sa se duca la medic,cu toate ca inca mai bodoganea,o ajut repede sa-si stranga dosarele,imi cer scuze si plec.
 Aiurit mai sunt astazi dar e bine pentru ziua asta:)

   Va urma....

......

Partea1

   Emotii,ganduri ratacite undeva prin neant,mustrari de constiinta,dorinte bine conturate,dezamagiri din ce in ce mai multe...toate la un loc imi creeaza agonie si extaz in sufletul si mintea mea.
 Vorba lui Paulo Coelho:"CUVINTELE BUNE PRETUIESC MULT SI COSTA PUTIN".
Sensul cuvintelor ma face sa reflcetez mai mult asupra vietii si a tot ce ma inconjoara.Dar totusi nu ajung la un consens desi mintea mea percepe mesajul.
  Dupa mai bine de 2h petrecute in parc,alaturi de o carte citita pe jumatate si hranind porumbeii...Doamne!Ce traire,inca nici acum nu pot descrie ce-am simtit atunci cand le cautam privirea din ochi a porumbeilor...:)cautam o cale sa vorbesc,sa comunic cu ei,sperand ca acele pasari necuvantatoare  vor  incerca sa-mi dea cateva din raspunsurile la intrebarile mele si ca ma vor intelege dar nu a fost sa fie asa cum am sperat.Cert e ca dupa mai bine de 15 ani,in putinele mele momente ale  vietii de pana acum,m-am simtit din nou copil,am renascut,m-am simtit altfel decat as fi fost si nu credeam ca voi mai avea ocazia sa hranesc porumbei si sa ma bucur de prezenta lor.Telefonul imi distrage atentia asa ca il dau pe silentios.:x
 Astazi nu vreau,nu am chef sa vorbesc cu absolut nimeni,fie la telefon,pe strada,etc...nu vreau sa fiu deranjat de nimeni,mi-am propus sa-mi fac timp numai pentru mine,sa vorbesc cu mine,cu constiinta mea,sa meditez,sa ma gandesc la tot ce nu-mi da pace,la ce-am gresit sau pe cine am suparat,ce-ar trebui sa mai fac,ce sa mai corectez in viata mea fie pe plan personal si profesional.
 Ajuns acasa m-am relaxat in fotoliu langa o sticla de vin rosu demisec,l-am primit cu mult drag de la o persoana speciala din viata mea.Ceasul face tic-tac,timpul curge mult prea repede pentru mine...sigur  e de la aburii alcoolului si a fumului de tigara.Ies pe balcon,observ ca s-a inserat,langa mine am paharul de vin si scrumiera aproape plina...amandoua parca nu se mai dezlipesc de mine.Toate la un loc imi creeaza o stare de confuzie,sunt debusolat dar incepe sa-mi placa starea asta:)).
  Ma uit la bolta  instelata,la amalgamul de beculete si lumini care mi se intrezaresc in ochii mei,brusc mi se rupe  filmul...
Va urma...:))

Nu am uitat cum e să fii copil, nu mai putem fi...

Ieri mi s-a întâmplat un lucru care mi-a dat mult de gândit. Un lucru de care nu sunt în stare nici măcar să scriu, pentru că nu ştiu cum să exprim în cuvinte. Ca să mă liniştesc, am ieşit haotic prin oraş, la o plimbare, în timp ce lacrimile îmi curgeau pe obraji. Nu mi-a păsat de oamenii care priveau pentru că nu asta e important pentru mine.

În ciuda faptului că ieri a fost 1 iunie, ziua copilului, cred că este primul an în care nu mă mai simt deloc un copil, deşi dimineaţă mi-am propus să mă simt aşa. Este ironic faptul că oricât de mult încerci să rămâi cu sufletul curat, din toate părţile eşti bombardat cu fel şi fel de gesturi şi vorbe, încât ajungi ca într-un final să ai un suflet obosit. Au trecut acele vremuri în care erai copil şi dacă ţi se întâmpla ceva, alergai în braţele protectoare ale părinţilor. Au trecut… Acum nu prea mai ai unde să alergi, decât în neştire, prin oraş. Nu poţi decât să ieşi pe uşă şi să te duci unde te taie capul, pentru că altundeva nu ai unde să te duci. Sau să ceri implorator spre cer, către Dumnezeu, după un sol al Lui. Nu cred că noi ca şi adulţi am uitat cum e să fii copil. Ne înşelăm. Încă ne mai amintim perfect, retrăim acele clipe din nou şi din nou. Nu, nu am uitat, ci nu mai putem. Ne bântuie amintirea copilăriei noastre în care problema cea mai grea era alegerea sortimentului de îngheţată. Cum am putea uita? E greu să-ţi cureţi sufletul, să zâmbeşti după o rană, să te bandajezi şi apoi să alergi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cred că pe măsură ce creştem noi, parcă ni se micşorează sufletul. Ni se mişcorează aşa de tare, încât cu greu putem ierta şi cu greu putem să trecem peste orgolii. Poate că totuşi încă mai suntem copii… nişte copii trişti… La mulţi ani!

Ca să văd aduc un zâmbet pe buze, împărtăşesc cu voi un filmuleţ:

httpp://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=wYslA1nKNQI

         Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista?...still  thinking. Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur. Nu cred că vrei să treci prin așa ceva..straight face

    Dar… oare ai vrea ca persoana pe care o iubești să pățească asta? i dont know certainly
Sunt convins că ai răspuns deja cu un „Nu!” hotărât și răspicat. Nimeni nu dorește așa ceva pentru persoana iubită. Dar vreau să te conștientizez de faptul că te-ai putea totuși afla în pericolul acesta. Și doresc să te ajut să-l eviți spunându-ți ce să Nu faci „din dragoste”. batting eyelashes
E foarte frumoasă perioada așa-zisă de cucerire. Acel timp de început. Când un băiat vede o fată și nu o mai poate uita… Când o fată vede un băiat și el se potrivește perfect cu prințul din visurile ei… Apoi acele gesturi mici, cuvinte jucăușe, complimente deosebite… toate menite să-i dea un semnal celuilalt: „hei, te plac!”. Odată cu frumusețea momentului apare însă și pericolul…

  Indrăgostit fiind, se poate să uiți că nu cunoști suficient de bine fata sau băiatul respectiv și te implici serios în relație. Îi promiți partenerului marea și sarea și luna de pe cer! Îl faci să viseze cu ochii deschiși la viitorul roz bonbon pe care-l veți avea împreună… Voi Doi! Se pun în joc sentimente, energie, timp, resurse… Totul pentru iubire! love struck :P .Graba aceasta însă duce deseori la despărțiri urâte.sad Ajungi să cunoști cu adevărat persoana și să nu-ți mai placă. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă. winking

Și cum să-i spui acum că dragostea de care vorbeai adineaori… nu era chiar dragoste? E prea târziu acum să te retragi fără să provoci în viața celuilalt sentimentele de care vorbeam mai sus. Sfatul meu este să păstrezi mereu echilibrul între rațiune și sentiment. Da, e frumos să iubești! Dar așa cum spune și înțeleptul Solomon: ''toate lucrurile sunt frumoase la vremea lor. Ai răbdare să vă cunoașteți mai bine. Așteaptă să fii sigur pe ceea ce simți. Asigură-te că nu vei răni persoana pe care o iubești!'' happy

                                             In concluzie nu te grăbi niciodată „din dragoste”! happy kiss.

"De ce te mustră conştiinţa?!"

   Pe lumea asta te poţi despărţi de oricine! Poţi decide oricând să pleci dintr-o relaţie. Poţi alege să-i faci rău cuiva şi asta să pară că te scufundă în bucurie, deşi bucuria pentru suferinţa altuia are-n ea ceva luciferic. Poţi evita pe oricine, te poţi ascunde în orice clipă. Eşti în totalitate liber de lumea exterioară. O singură fiinţă se ţine după tine toată viaţa, "tu însuţi". De tine însuţi n-ai scăpare nici în somn. Nici într-o sfâşietoare singurătate. Universul nu-i destul de infinit pentru ca tu să găseşti în el un loc în care să te ascunzi de tine însuţi! O spune şi Ioan, în Pilda Femeii Desfrânate. "Iar ei, auzind aceasta şi fiind mustraţi de conştiinţă, plecau unul câte unul..."

Conştiinţa "mustră" şi, în vremea mustrării, te face să pleci de la Hristos sau de la lumina mereu prezentă în conştiinţa ta. Conştiinţa este în totalitate curată; tu eşti ea şi ea este Tu. Conştiinţa are claritatea şi puritatea celui mai desăvârşit cristal. Ea înregistrează cu o fidelitate încă neinventată de mâna omenească sentimentul, gândul, cuvântul şi fapta omului. Conştiinţa - spre deosebire de minte - ştie instantaneu să facă distincţia între adevăr şi falsitate, aşa cum demonstrează kinesiologia. De aceea noi "ştim" - chiar dacă nu ştim că ştim - clipa în care suntem minţiţi. Noi ştim când ne minţim singuri. Conştiinţa transmite în corp un impuls nervos, care ne întăreşte muşchii în momentul de adevăr. Iar în cel de falsitate, muşchii... slăbesc instantaneu. Conştiinţa "ştie" dacă ne hrănim cu alimente bune sau cu unele toxice. Ştie dacă gândim în adevăr şi dacă ceea ce spunem că simţim este chiar ceea ce simţim cu adevărat... Ea ne întăreşte pe noi înşine prin adevăr şi ne dezenergizează (ne mustră)... din pricina falsităţii. Ea ne arată drumul drept şi drumul strâmb. Ea ne mustră din pricina neiubirii şi ne sesizează cu precizie când gândim greşit. Pentru noi există, însă, o problemă; nu înţelegem în mod conştient ceea ce ne-am spus tot noi înşine. 
De conştiinţa proprie nu putem ascunde nici un păcat şi nici o nebunie. Orice ne-ar trece prin minte vreodată, fie că-i bun sau rău, frumos sau urât, măreţ sau dezgustător se înregistrează în conştiinţă şi merge după noi, chiar de-ar fi să fugim prin lumea întreagă. Capacitatea uluitoare a conştiinţei de a discerne între adevăr şi falsitate, între bine şi rău ne obligă "să ne iubim aproapele întocmai ca pe noi înşine". Iubirea pentru altul devine automat- în virtutea simplei existenţe a conştiinţei - iubire de sine, fie şi dacă pe altul îl urâm! Iar asta face ca aşa cum te iubeşti pe tine să-l iubeşti pe altul şi invers. Porunca biblică "iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi" este, prin natura conştiinţei, lege care se autoaplică fără părtinire, fără concesii, fără lamentări şi fără circumstanţe!
Iată de ce alegerea noastră de a creşte în dragoste şi-n gânduri bune poate fi neîntrecut de înţeleaptă şi mai mare decât toate alegerile pe care le facem într-o viaţă. Căci conştiinţa, care ştie şi înregistrează totul, ne reflectă pe noi înşine în propriile trăiri, gânduri, sentimente, idei, vise şi fapte. Un singur gând de iubire se întoarce mai puternic în trăirile noastre, căci conştiinţa îl recunoaşte ca fiind adevărat. Un gând rău se întoarce ca stare de slăbiciune în trup şi aşa conştiinţa ne vesteşte că am minţit (conştiinţa recunoaşte ca adevărate trăirile care întăresc viaţa) şi ne mustră. La fel ca-n Pilda Femeii desfrânate, mustrarea se întoarce ca stare insuportabilă în conştiinţa celui ce mustră, vreme în care - precum oamenii biblici - "ne îndepărtăm de Hristos". Dar şi iubirea se întoarce mai puternică în conştiinţa celui ce-o trăieşte şi, prin aceasta, Omul se salvează pe sine însuşi!