Ieri mi s-a întâmplat un lucru care mi-a dat mult de gândit. Un lucru de care nu sunt în stare nici măcar să scriu, pentru că nu ştiu cum să exprim în cuvinte. Ca să mă liniştesc, am ieşit haotic prin oraş, la o plimbare, în timp ce lacrimile îmi curgeau pe obraji. Nu mi-a păsat de oamenii care priveau pentru că nu asta e important pentru mine.
În ciuda faptului că ieri a fost 1 iunie, ziua copilului, cred că este primul an în care nu mă mai simt deloc un copil, deşi dimineaţă mi-am propus să mă simt aşa. Este ironic faptul că oricât de mult încerci să rămâi cu sufletul curat, din toate părţile eşti bombardat cu fel şi fel de gesturi şi vorbe, încât ajungi ca într-un final să ai un suflet obosit. Au trecut acele vremuri în care erai copil şi dacă ţi se întâmpla ceva, alergai în braţele protectoare ale părinţilor. Au trecut… Acum nu prea mai ai unde să alergi, decât în neştire, prin oraş. Nu poţi decât să ieşi pe uşă şi să te duci unde te taie capul, pentru că altundeva nu ai unde să te duci. Sau să ceri implorator spre cer, către Dumnezeu, după un sol al Lui. Nu cred că noi ca şi adulţi am uitat cum e să fii copil. Ne înşelăm. Încă ne mai amintim perfect, retrăim acele clipe din nou şi din nou. Nu, nu am uitat, ci nu mai putem. Ne bântuie amintirea copilăriei noastre în care problema cea mai grea era alegerea sortimentului de îngheţată. Cum am putea uita? E greu să-ţi cureţi sufletul, să zâmbeşti după o rană, să te bandajezi şi apoi să alergi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cred că pe măsură ce creştem noi, parcă ni se micşorează sufletul. Ni se mişcorează aşa de tare, încât cu greu putem ierta şi cu greu putem să trecem peste orgolii. Poate că totuşi încă mai suntem copii… nişte copii trişti… La mulţi ani!
Ca să văd aduc un zâmbet pe buze, împărtăşesc cu voi un filmuleţ:
httpp://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=wYslA1nKNQI
duminică, 3 iunie 2012
duminică, 29 aprilie 2012
Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista?...still thinking. Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur. Nu cred că vrei să treci prin așa ceva..straight face
Dar… oare ai vrea ca persoana pe care o iubești să pățească asta? i dont know certainly
Sunt convins că ai răspuns deja cu un „Nu!” hotărât și răspicat. Nimeni nu dorește așa ceva pentru persoana iubită. Dar vreau să te conștientizez de faptul că te-ai putea totuși afla în pericolul acesta. Și doresc să te ajut să-l eviți spunându-ți ce să Nu faci „din dragoste”. batting eyelashes
E foarte frumoasă perioada așa-zisă de cucerire. Acel timp de început. Când un băiat vede o fată și nu o mai poate uita… Când o fată vede un băiat și el se potrivește perfect cu prințul din visurile ei… Apoi acele gesturi mici, cuvinte jucăușe, complimente deosebite… toate menite să-i dea un semnal celuilalt: „hei, te plac!”. Odată cu frumusețea momentului apare însă și pericolul…
Indrăgostit fiind, se poate să uiți că nu cunoști suficient de bine fata sau băiatul respectiv și te implici serios în relație. Îi promiți partenerului marea și sarea și luna de pe cer! Îl faci să viseze cu ochii deschiși la viitorul roz bonbon pe care-l veți avea împreună… Voi Doi! Se pun în joc sentimente, energie, timp, resurse… Totul pentru iubire! love struck :P .Graba aceasta însă duce deseori la despărțiri urâte.sad Ajungi să cunoști cu adevărat persoana și să nu-ți mai placă. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă. winking
Și cum să-i spui acum că dragostea de care vorbeai adineaori… nu era chiar dragoste? E prea târziu acum să te retragi fără să provoci în viața celuilalt sentimentele de care vorbeam mai sus. Sfatul meu este să păstrezi mereu echilibrul între rațiune și sentiment. Da, e frumos să iubești! Dar așa cum spune și înțeleptul Solomon: ''toate lucrurile sunt frumoase la vremea lor. Ai răbdare să vă cunoașteți mai bine. Așteaptă să fii sigur pe ceea ce simți. Asigură-te că nu vei răni persoana pe care o iubești!'' happy
In concluzie nu te grăbi niciodată „din dragoste”! happy kiss.
Dar… oare ai vrea ca persoana pe care o iubești să pățească asta? i dont know certainly
Sunt convins că ai răspuns deja cu un „Nu!” hotărât și răspicat. Nimeni nu dorește așa ceva pentru persoana iubită. Dar vreau să te conștientizez de faptul că te-ai putea totuși afla în pericolul acesta. Și doresc să te ajut să-l eviți spunându-ți ce să Nu faci „din dragoste”. batting eyelashes
E foarte frumoasă perioada așa-zisă de cucerire. Acel timp de început. Când un băiat vede o fată și nu o mai poate uita… Când o fată vede un băiat și el se potrivește perfect cu prințul din visurile ei… Apoi acele gesturi mici, cuvinte jucăușe, complimente deosebite… toate menite să-i dea un semnal celuilalt: „hei, te plac!”. Odată cu frumusețea momentului apare însă și pericolul…
Indrăgostit fiind, se poate să uiți că nu cunoști suficient de bine fata sau băiatul respectiv și te implici serios în relație. Îi promiți partenerului marea și sarea și luna de pe cer! Îl faci să viseze cu ochii deschiși la viitorul roz bonbon pe care-l veți avea împreună… Voi Doi! Se pun în joc sentimente, energie, timp, resurse… Totul pentru iubire! love struck :P .Graba aceasta însă duce deseori la despărțiri urâte.sad Ajungi să cunoști cu adevărat persoana și să nu-ți mai placă. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă. winking
Și cum să-i spui acum că dragostea de care vorbeai adineaori… nu era chiar dragoste? E prea târziu acum să te retragi fără să provoci în viața celuilalt sentimentele de care vorbeam mai sus. Sfatul meu este să păstrezi mereu echilibrul între rațiune și sentiment. Da, e frumos să iubești! Dar așa cum spune și înțeleptul Solomon: ''toate lucrurile sunt frumoase la vremea lor. Ai răbdare să vă cunoașteți mai bine. Așteaptă să fii sigur pe ceea ce simți. Asigură-te că nu vei răni persoana pe care o iubești!'' happy
In concluzie nu te grăbi niciodată „din dragoste”! happy kiss.
duminică, 22 aprilie 2012
"De ce te mustră conştiinţa?!"
Pe lumea asta te poţi despărţi de oricine! Poţi decide oricând să pleci dintr-o relaţie. Poţi alege să-i faci rău cuiva şi asta să pară că te scufundă în bucurie, deşi bucuria pentru suferinţa altuia are-n ea ceva luciferic. Poţi evita pe oricine, te poţi ascunde în orice clipă. Eşti în totalitate liber de lumea exterioară. O singură fiinţă se ţine după tine toată viaţa, "tu însuţi". De tine însuţi n-ai scăpare nici în somn. Nici într-o sfâşietoare singurătate. Universul nu-i destul de infinit pentru ca tu să găseşti în el un loc în care să te ascunzi de tine însuţi! O spune şi Ioan, în Pilda Femeii Desfrânate. "Iar ei, auzind aceasta şi fiind mustraţi de conştiinţă, plecau unul câte unul..."
Conştiinţa "mustră" şi, în vremea mustrării, te face să pleci de la Hristos sau de la lumina mereu prezentă în conştiinţa ta. Conştiinţa este în totalitate curată; tu eşti ea şi ea este Tu. Conştiinţa are claritatea şi puritatea celui mai desăvârşit cristal. Ea înregistrează cu o fidelitate încă neinventată de mâna omenească sentimentul, gândul, cuvântul şi fapta omului. Conştiinţa - spre deosebire de minte - ştie instantaneu să facă distincţia între adevăr şi falsitate, aşa cum demonstrează kinesiologia. De aceea noi "ştim" - chiar dacă nu ştim că ştim - clipa în care suntem minţiţi. Noi ştim când ne minţim singuri. Conştiinţa transmite în corp un impuls nervos, care ne întăreşte muşchii în momentul de adevăr. Iar în cel de falsitate, muşchii... slăbesc instantaneu. Conştiinţa "ştie" dacă ne hrănim cu alimente bune sau cu unele toxice. Ştie dacă gândim în adevăr şi dacă ceea ce spunem că simţim este chiar ceea ce simţim cu adevărat... Ea ne întăreşte pe noi înşine prin adevăr şi ne dezenergizează (ne mustră)... din pricina falsităţii. Ea ne arată drumul drept şi drumul strâmb. Ea ne mustră din pricina neiubirii şi ne sesizează cu precizie când gândim greşit. Pentru noi există, însă, o problemă; nu înţelegem în mod conştient ceea ce ne-am spus tot noi înşine.
De conştiinţa proprie nu putem ascunde nici un păcat şi nici o nebunie. Orice ne-ar trece prin minte vreodată, fie că-i bun sau rău, frumos sau urât, măreţ sau dezgustător se înregistrează în conştiinţă şi merge după noi, chiar de-ar fi să fugim prin lumea întreagă. Capacitatea uluitoare a conştiinţei de a discerne între adevăr şi falsitate, între bine şi rău ne obligă "să ne iubim aproapele întocmai ca pe noi înşine". Iubirea pentru altul devine automat- în virtutea simplei existenţe a conştiinţei - iubire de sine, fie şi dacă pe altul îl urâm! Iar asta face ca aşa cum te iubeşti pe tine să-l iubeşti pe altul şi invers. Porunca biblică "iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi" este, prin natura conştiinţei, lege care se autoaplică fără părtinire, fără concesii, fără lamentări şi fără circumstanţe!
Iată de ce alegerea noastră de a creşte în dragoste şi-n gânduri bune poate fi neîntrecut de înţeleaptă şi mai mare decât toate alegerile pe care le facem într-o viaţă. Căci conştiinţa, care ştie şi înregistrează totul, ne reflectă pe noi înşine în propriile trăiri, gânduri, sentimente, idei, vise şi fapte. Un singur gând de iubire se întoarce mai puternic în trăirile noastre, căci conştiinţa îl recunoaşte ca fiind adevărat. Un gând rău se întoarce ca stare de slăbiciune în trup şi aşa conştiinţa ne vesteşte că am minţit (conştiinţa recunoaşte ca adevărate trăirile care întăresc viaţa) şi ne mustră. La fel ca-n Pilda Femeii desfrânate, mustrarea se întoarce ca stare insuportabilă în conştiinţa celui ce mustră, vreme în care - precum oamenii biblici - "ne îndepărtăm de Hristos". Dar şi iubirea se întoarce mai puternică în conştiinţa celui ce-o trăieşte şi, prin aceasta, Omul se salvează pe sine însuşi!
Conştiinţa "mustră" şi, în vremea mustrării, te face să pleci de la Hristos sau de la lumina mereu prezentă în conştiinţa ta. Conştiinţa este în totalitate curată; tu eşti ea şi ea este Tu. Conştiinţa are claritatea şi puritatea celui mai desăvârşit cristal. Ea înregistrează cu o fidelitate încă neinventată de mâna omenească sentimentul, gândul, cuvântul şi fapta omului. Conştiinţa - spre deosebire de minte - ştie instantaneu să facă distincţia între adevăr şi falsitate, aşa cum demonstrează kinesiologia. De aceea noi "ştim" - chiar dacă nu ştim că ştim - clipa în care suntem minţiţi. Noi ştim când ne minţim singuri. Conştiinţa transmite în corp un impuls nervos, care ne întăreşte muşchii în momentul de adevăr. Iar în cel de falsitate, muşchii... slăbesc instantaneu. Conştiinţa "ştie" dacă ne hrănim cu alimente bune sau cu unele toxice. Ştie dacă gândim în adevăr şi dacă ceea ce spunem că simţim este chiar ceea ce simţim cu adevărat... Ea ne întăreşte pe noi înşine prin adevăr şi ne dezenergizează (ne mustră)... din pricina falsităţii. Ea ne arată drumul drept şi drumul strâmb. Ea ne mustră din pricina neiubirii şi ne sesizează cu precizie când gândim greşit. Pentru noi există, însă, o problemă; nu înţelegem în mod conştient ceea ce ne-am spus tot noi înşine.
De conştiinţa proprie nu putem ascunde nici un păcat şi nici o nebunie. Orice ne-ar trece prin minte vreodată, fie că-i bun sau rău, frumos sau urât, măreţ sau dezgustător se înregistrează în conştiinţă şi merge după noi, chiar de-ar fi să fugim prin lumea întreagă. Capacitatea uluitoare a conştiinţei de a discerne între adevăr şi falsitate, între bine şi rău ne obligă "să ne iubim aproapele întocmai ca pe noi înşine". Iubirea pentru altul devine automat- în virtutea simplei existenţe a conştiinţei - iubire de sine, fie şi dacă pe altul îl urâm! Iar asta face ca aşa cum te iubeşti pe tine să-l iubeşti pe altul şi invers. Porunca biblică "iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi" este, prin natura conştiinţei, lege care se autoaplică fără părtinire, fără concesii, fără lamentări şi fără circumstanţe!
Iată de ce alegerea noastră de a creşte în dragoste şi-n gânduri bune poate fi neîntrecut de înţeleaptă şi mai mare decât toate alegerile pe care le facem într-o viaţă. Căci conştiinţa, care ştie şi înregistrează totul, ne reflectă pe noi înşine în propriile trăiri, gânduri, sentimente, idei, vise şi fapte. Un singur gând de iubire se întoarce mai puternic în trăirile noastre, căci conştiinţa îl recunoaşte ca fiind adevărat. Un gând rău se întoarce ca stare de slăbiciune în trup şi aşa conştiinţa ne vesteşte că am minţit (conştiinţa recunoaşte ca adevărate trăirile care întăresc viaţa) şi ne mustră. La fel ca-n Pilda Femeii desfrânate, mustrarea se întoarce ca stare insuportabilă în conştiinţa celui ce mustră, vreme în care - precum oamenii biblici - "ne îndepărtăm de Hristos". Dar şi iubirea se întoarce mai puternică în conştiinţa celui ce-o trăieşte şi, prin aceasta, Omul se salvează pe sine însuşi!
duminică, 15 aprilie 2012
joi, 29 martie 2012
Ce poate face un om bolnav in pat... tv,filme,facebook,muzica de pe iutub....pana te saturi si te apuci de citit....... Eminescu, de exemplu. Tot romanul a auzit de Luceafarul, dar sunt sigur ca 90 la suta dintre romani nu si-au coborat privirea mai jos de : A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari împaratesti,
O prea frumoasa fata.
In schimb, cred ca si mamaia de la lumanari, de la Piata Muncii stie integral sa recite Lala song a lu' Grasu XYZ,ceea ce , evident, nu-i neaparat un lucru rau! Am recitit Luceafarul si vreau sa va zic asa : sunt mandru ca-s roman ! Am gasit aici cel mai frumos preludiu de iubire din literatura romana, poate char universala, cum ar zice reclama de la o celebra bere Probably the most expensive beer in the world:)
Va invit pe toti la un fresh de portocale, dar pana atunci cititi Luceafarul.
Ce voi? As vrea sa nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Sa râzi mai bine si sa-mi dai
O gura, numai una.
Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,
Da-mi pace, fugi departe
O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte.
Daca nu stii, ti-as arata
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binisorul.
Cum vânatoru-ntinde-n crâng
La pasarele latul,
Când ti-oi întinde bratul stâng
Sa ma cuprinzi cu bratul;
Si ochii tai nemiscatori
Sub ochii mei ramâie...
De te înalt de subsuori
Te-nalta din calcâie;
Când fata mea se pleaca-n jos,
În sus ramâi cu fata,
Sa ne privim nesatios
Si dulce toata viata ....
Eu cred ca orice femeiei ar fi de 1000 de ori mai incantata sa i se sopteasca asta la ureche, decat sa fie vesnic in transhumanta de la Casa lu di David la La Cantina lu Niculai....
A fost ca niciodata,
Din rude mari împaratesti,
O prea frumoasa fata.
In schimb, cred ca si mamaia de la lumanari, de la Piata Muncii stie integral sa recite Lala song a lu' Grasu XYZ,ceea ce , evident, nu-i neaparat un lucru rau! Am recitit Luceafarul si vreau sa va zic asa : sunt mandru ca-s roman ! Am gasit aici cel mai frumos preludiu de iubire din literatura romana, poate char universala, cum ar zice reclama de la o celebra bere Probably the most expensive beer in the world:)
Va invit pe toti la un fresh de portocale, dar pana atunci cititi Luceafarul.
Ce voi? As vrea sa nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Sa râzi mai bine si sa-mi dai
O gura, numai una.
Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,
Da-mi pace, fugi departe
O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte.
Daca nu stii, ti-as arata
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binisorul.
Cum vânatoru-ntinde-n crâng
La pasarele latul,
Când ti-oi întinde bratul stâng
Sa ma cuprinzi cu bratul;
Si ochii tai nemiscatori
Sub ochii mei ramâie...
De te înalt de subsuori
Te-nalta din calcâie;
Când fata mea se pleaca-n jos,
În sus ramâi cu fata,
Sa ne privim nesatios
Si dulce toata viata ....
Eu cred ca orice femeiei ar fi de 1000 de ori mai incantata sa i se sopteasca asta la ureche, decat sa fie vesnic in transhumanta de la Casa lu di David la La Cantina lu Niculai....
joi, 22 martie 2012
luni, 19 martie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)