Cutia cu lucruri simple...

Din categoria lucrurilor simple si a fericirii in lucrurile marunte,e un articol care ma face fericit. Ca am prieteni care gandesc asa. Ca si-au pastrat inocenta si speranta ca mai exista paine calda. Ca si-au pierdut increderea in oameni, dar nu si in sufletul lor. Ca iubesc, dar nu au curaj sa arate. Ca sufera, dar nu in fata altora. Ca accepta ceea ce nu vor, dar gandesc ca este bine. Ca fac compromisuri si nu asteapta decat acel putin. Ganduri de la prieteni:

"Manuta unui pui de om care iti zambeste, o iei in mana ta si vezi cat e de mica, i-o saruti, iti zambeste din nou. Ochii cu care te priveste si parca te roaga sa il ierti, sa il primesti la tine, sa te joci cu el, sa il strangi in brate. Iti dai seama ca sunt lucruri si simturi pe care daca le traiesti in fiecare zi te incarci cu energie si cu zambete, te simti implinit…"

"Duminica la biserica un loc nu prea incalzit, un loc rece, dar patrunzator si care parca te cuprinde si te nelinisteste sau te linisteste, te face sa iti pui intrebari. Sunt lucrurile pe care ar trebui sa le faci cu adevarat in viata. Incerci sa asculti cu atentie slujba, iar la sfarsit asculti o cantare dumnezeiasca, ce te face sa inchizi ochii si sa iti spui ca ai putea fi altfel si iti dai seama ca Dumnezeu te vrea cel mai bun, trebuie doar sa il ajuti".

"Te joci in zapada, renunti la rutina si la obiceiurile pe care le ai si iti ”dezmierzi” pielea cu cele mai reci simturi…
Simti ploaia calda de vara pe trupul incins, iti saruti iubitul pe obrajii uzi, el te saruta pe buze si ii multumesti pentru cele mai frumoase clipe traite impreuna.
Noptiile tarzii petrecute in parc pe doua leagane uzate de sute de copii, simti ca si cum pentru tine ar fi fost puse acolo, iar tu esti primul care si-a luat avant pentru a te legana mai tare…"

Prima oara cand iti spune “Te iubesc” si te strange de mana dorindu-si sufletul tau sa o tina in palma si sa o protejeze.
Prima oara cand vrea sa iti atinga trupul si isi dea seama ca poate e prea devreme, te priveste inainte sa pleci si iti spune “… si iarta-ma…”

Ultima casa. Ultimul strigat al micului satuc. Inauntru cea mai dulce bunicuta din cate am vazut si cel mai simpatic bunic. Se facea paine, paine calda cu un miros care te izbea de afara, acea paine pe plita sobei pe care o fac de obicei bunicii la tara. Doi catelusi, unul mic si altul si mai mic sareau jucausi si asteptand atentie prin incaperea cea mititica unde caldura sufletelor te izbea, te umplea de bucurie si nu ai mai fi plecat, ai fi ramas acolo sa asculti cele mai nastrusnice povestiri si cele mai frumoase tachinari ale unor oameni care se iubesc acum mai mult decat la inceput. Cele mai frumoase si de neuitat clipe pe care le poate trai cineva, un sentiment pe care nu il ai in fiecare zi.Era ca o poveste de mult uitata intr-o carte subtire, intr-o biblioteca prafuita si parca astepta sa o redeschida cineva sa sa citeasca cu cele mai curate ganduri bogatia lucrurilor simple…



Iti dai seama ca cele mai frumoase lucruri sunt cele simple, si ca oricat te-ai stradui sa iti inchipui si sa iti studiezi fiecare ”miscare”, renunti pana la urma fiindca minunile se arata doar celor care reusesc sa iubeasca viata simplu.

Pentru ca prietenia trebuie cautata in cutia cu lucruri simple.

Emotii si/sau sentimente

De multe ori am sesizat in conversatiile din jurul meu replici de genul "faptul ca ma ignora imi da un sentiment de frustrare" sau "emotia iubirii ma copleseste uneori" si exemplele pot continua. E clar ca unii oameni devin bulversati cand se intalnesc cu energia starilor afective si nu mai fac distinctie intre aceste stari.

Important de mentionat este faptul ca trebuie sa facem mereu o distinctie intre caracteristicile principale ale proceselor afective. Aceste caracteristici sunt durata, intensitatea, polaritatea si expresivitatea starilor afective. Durata proceselor afective se refera la persistenta trairilor, a emotiilor sau a sentimentelor. Gandurile noastre sunt orientate de emotiile pe care le simtim la un moment dat. Experientele traite sau imaginate sant codificate in retelele neuronale cu tot cu incarcatura energetica afectiva aferenta si de fiecare data cand accesam acea experienta vom primi intreg complexul de trairi.

In opinia mea, emotiile si sentimentele sunt ca niste musafiri care ne viziteaza in trecere. Uneori musafirii vin anuntati si par a fi prieteni, alteori nu este deloc asa si ne trezim cu ei pe cap. Fiecare ne dorim sa avem doar musafiri dragi si pozitivi insa nu de fiecare data se si intimpla exact cum ne dorim. Dar sa le luam pe rand si sa le asezam acolo unde le sant locurile.

Sentimentele au un caracter mai durabil si mai complex ca emotiile si exprima atitudinea omului fata de realitatea concreta. Si aici putem da exemple cum sant dragostea fata de cel de alaturi, fata de semeni, dragostea de tara, de natura, orice tip de dragoste manifestata. Pasiunea este la randul sau un sentiment puternic, statornic, indelungat. Pasiunea se manifesta printr-o concentrare de intentii si forte, orientate spre un tel unic. Pasiunea inseamna avantul, atragerea, orientarea tuturor aspiratiilor si fortelor personalitatii intr-o unica directie, concentrarea lor asupra unui singur tel.

Obiectele sentimentelor pot fi imagini si notiuni care formeaza continutul constiintei morale a omului. Sentimentele inalte se refera la valorile si idealurile spirituale. Ele ocupa un loc important in formarea personalitatii fiecaruia dintre noi. Sentimentele influenteaza comportamentul omului si pot motiva faptele lui. Sentimentele sunt mai intelectualizate si traite mai intens. Ca si emotiile, ele sunt foarte numeroase.

Cuvintul "emotie" vine de le latinescul "emovere" – a nelinisti, a excita.

Dar ce sunt in realitate emotiile? Emotiile reprezinta o stare afectiva provocata de o anumita situatie sau de un obiect oarecare. Dar in acelasi timp emotiile sunt ca niste profesori buni pentru fiecare dintre noi. Ele ne invata prin experienta trairii diverse­lor stari, pozitive, negative sau neutre. Suferinta, de exemplu, ne deschide posibilitatea de a vedea altfel lucruri­le. Cand suferim, intensitatea durerii ne determina sa dorim sa facem ceva pentru a-i pune capat. Disperarea ne deschide calea spre actiuni pe care inainte eram neincrezatori sa le in­treprindem. Bucuria, ca si emotie, este catalizatorul multor reusite, iar cautarea fericirii, in momentul in care se materializeaza ca si sentiment, devine un scop in sine.

De multe ori o emotie o maschea­za pe alta. Astfel, o furie poate fi masca unei frici, a unei neincrederi sau a singuratatii. Agresivitatea poate ascunde nevoia de caldura, afectiu­ne asa cum invidia poate masca dorinta de autoperfec­tionare, de stima de sine. Bucuria si optimismul pot, in unele cazuri, sa se transforme in entuziasm “razboinic”, care poate duce si la urmari nefericite. In acest mod, in functie de situatia concreta, una si aceeasi emotie poate contribui la adaptare si la inadapta­re, poate duce la dispersie sau poate inlesni comportamentul constructiv. Altfel spus, toate emotiile au o latura pozitiva si una negativa. Atunci cand suntem constienti de puterea acestei laturi afective, in care recunoastem ambele parti ale emotiei, abia atunci putem traim un echilibru emotional benefic.

Emotiile noastre sunt foarte inteli­gente, sunt facilitatori dinamici ai vie­tii, produc zapaceala si durere, relatii zgomotoase si linistite. Sunt ca un sistem meteorologic intern care ne motiveaza spre o schimbare, ne dau ocazia sa ne revizuim trecutul dar ne ofera si sansa sa ne directionam viitorul.

Cu siguranta ca iti amintesti de perioada adolescentei cand emotiile sunt traite mult mai puternic decat la orice alta varsta. De multe ori, conflictele dintre semeni, dintre generatii se datoreaza faptului ca una dintre parti interpre­teaza gresit mesajul sentimentelor si emotiilor celeilalte persoane. Uneori, pur si simplu, nu ne dam seama cat de intense sunt sentimentele cuiva si le tratam ca fiind un foc de paie din spatele unei emotii. Poti incepe constientizarea emotiilor tale prin a le sorta si prin a te lamuri ce urmareste fiecare.

Emotii pozitive: bucuria, simpatia, incantarea, recunostinta, atasamentul, stima, increderea, mandria, entuzias­mul, siguranta, exaltarea.

Emotii negative: tristetea, furia, frica, necazul, disperarea, regretul, invidia, dezamagirea, mahnirea, plicti­seala, vinovatia, zapaceala, supararea, indignarea.

Emotii neutre: mirarea, curiozi­tatea, indiferenta, nelinistea, ingandu­rarea, simtul raspunderii.

Ca sa-l citez pe un prieten, vin si pun intrebarea: "Si la ce ma ajuta ca stiu ceea ce stiu?"

Definirea dar si descoperirea emotiilor si sentimentelor ne pot fi de folos in intelegerea semni­ficatiei acestora. Vestea buna este ca asa cum fiecare dintre noi a invatat sa citeasca, tot asa putem invata sa ne recunoastem emotiile, sa le simtim in intregime, sa ne gandim la ceea ce ne transmit, sa descoperim situatiile si evenimentele care le-au provocat. Si pe masura ce vom invata toate acestea,"musafirii" se vor trans­forma treptat din neinvitati in prieteni. De aici incolo se deschide un spatiu care ne permite sa traim si sa simtim o gama larga de emotii, care ne dau un sens mult mai bogat al vietii.

Sunt sigur ca acum esti mult mai stapan pe modul cum te raportezi la emotiile sau sentimentele tale si te invit sa meditezi o clipa la citatul urmator:

"Sentimentul e vesnic nou, iar cuvantul a fost intrebuintat mereu, de unde neputinta de a reda o emotie prin cuvinte."

– Victor Hugo
A doua poza este preluate de pe www.misu trasca.ro

Ganduri perpetue...

Și ai plecat…Ai plecat așa cum ai apărut în viața mea: dintr-o dată ! Nu pot să mai privesc atent și să mai percep lucrurile, deoarece mi se pare atingerea distrugătoare. Meditez, și iar meditez în dulcele-mi întuneric și vreau să-l dau la o parte, pentru a vedea lumina la capătul tunelului. Ochii mi se deschid parcă din ce în ce mai tare și văd sclipirea pe care demult timp o așteptam să sosească! Doar ea poate să mă salveze și să-mi șoptească ce să fac. De fiecare dată ridic fruntea, merg înainte, dar destinul încearcă să mă țină prinsă între lucrurile mistuitoare…

Mă simt fără vlagă atunci când încerc să depășesc o etapă melancolică, dar nu mă dau învins, căci viața-mi e o continuă luptă ! Întotdeauna a fost, de fiecare dată m-a dezamăgit, dar eu continui să mai am încredere în ea și să zic că SPERANȚA MOARE ULTIMA, deși pot trece în neființă împreună cu ea. Poate greșesc, poate-mi fac iluzii care să mă desprindă de realitate, poate visez, dar îmi place. Îmi place și vreau să cred că nu te-am pierdut, că nu te-am pierdut pentru totdeauna și încă mai exiști. Da, sunt naiv atunci când gândurile-mi zboară spre tine și vor cu toată intensitatea să te rețină lângă mine, măcar pentru câteva clipe. Aș dori mai mult, mi-aș dori toată viața să te pot avea, deoarece tu poți reda sentimentele frumoase pe chipul meu. Pe chipul unei ființe cuprinse între ideal.

M-ai făcut să sper, să cred, să iubesc atunci când soarta m-a apăsat cu toată forța! Mi-ai redat o lumină puternică atunci când soarele a mai încetat să-mi călăuzească gândurile perpetue și inima de gheață. M-ai ridicat spre împărăția cerului atunci când aripile mi s-au frânt și m-ai ajutat în momentul în care lovitura a fost mai puternică. Ai făcut în așa fel, încât am dorit să nu-mi mai deschid pleoapele pentru un timp îndelungat, deoarece totul era diferit. Ce n-aș da să te mai văd o dată, măcar o singură dată. Știu, poate e prea mult, mult prea mult, dar asta e. Mă resemnez, îmi dau mie o șansă, deoarece aș vrea să mă desprind de absurd, să cuceresc universul în așa fel, încât să mă pot bucura de fiece secundă ce mi se scurge extrem de repede prin clepsidra vieții.

De ce să mă chinui mai departe? Oricum, ce-a fost a fost, nu cred să te mai întorci, deși aș vrea. Aș vrea cu disperare, căci te deosebești prin însușirea de a fi unica, speciala.

Îmi folosesc robustețea, dar de data asta gândesc pozitiv. Încerc să scap de lumea sumbră și să spun ADIO pesimismului ce m-a cuprins pentru câteva momente. Până la urmă, mi-ai lăsat un gol în inimă, deși te-am avut doar pentru câteva ore în mintea mea. Ce pot să cer în aceste momente, ce pot să zic?

O lungă tăcere s-a așternut prin mintea mea, deși un surâs m-a inviorat. Nu pot iubi la nesfârșit o irealitate. Pentru că asta ai fost: DOAR UN SIMPLU VIS !

Cea mai frumoasa duminica...

Dap...Fiind in concediu de ceva timp,am incercat sa profit la maxim de el,si m-am pricopsit cu o raceala crunta care nici acum nu-mi da pace(fiind plecat putin la Brasov la niste prieteni apoi pe la tara la ai mei)..cred ca la intoarcere m-a prins curentul,am baut rece>D>..chiar nu mai stiu.

IN FINE...Si dupa cum ziceam am fost tintuit la pat trei zile nemaiputand sa fac absolut nimic,numai pastile,injectii...bla bla bla.Plictisindu-ma in casa de moarte si simteam ca o iau razna am hotarat sa ies putin din casa la o plimbare sa-mi mai descretesc fruntea,sa ma racoresc.
Zis si facut,m-am schimbat,m-am aranjat ,mi-am luat cheile si am iesit pe usa,parca eram fugarit de cineva
In timp ce mergeam pe strada am constatat ceva diferit,orasul avea alt miros,alta culoare,oamenii parca erau desprinsi dintr-un tablou viu colorat,se citeau pe chipurile lor,bucurie,veselie...totusi intrebandu-ma daca e real sau visez,ma intrebam daca e ceva in neregula cu ei sau cu mine.

Tot drumul parcus pana in parcul central,a fost pentru mine o oaza de racoare,de liniste...pur si simplu blocurile,cladirile,firmele,florile de marginea strazii,pana si cainii erau fericiti,toate terasele erau pline cu clienti pana la refuz,mame si tati cu odraslele lor de mana,ba cu trotinete,cu biciclete,cu inghetata,cu aparatul foto,de indragostiti nici nu mai comentez nimic de ei ca erau la tot pasul tinandu-se de mana,sarutandu-se...etc.
Aveam senzatia ca nu apartin locului,ca sunt strain intr-un oras desprins dintr-o poveste...si totusi era real,imi placea(era o stare de bine).
Ajuns in parc,erau sapte perechi de miri cu alaiul lor in spate,unde se filmau,isi faceau poze,copii se jucau fericiti,florile imi faceau cu ochiul si nu am rezistat tentatiei de a le mirosi,de a le mangaia,batranei simpatici tinandu-se de mana si povestind fel si fel de lucruri,fantana arteziana care era somptuoasa si era la inaltime,adunand in jurul ei multimea fotografiindu-se,bancile umplute la refuz,abia daca mai gaseai un loc unde sa te odihnesti,sa te racoresti de caldura topitoare,multi dintre ei nemaitinand cont si s-au pus pe iarba...da,iarba verde,copacii erau pentru multi un refugiu chair si pentru cateva minute.

Gasind un loc liber m-am asezat pe o banca,admirand peisajul mirific ce ma imbata,mi-am pus mp3-ul in functiune,si m-am apucat de citit o carte care se intituleaza "Statele lumii contemporane" de Serban Dragomirescu,carte ce vi-o recomand cu multa placere.
Fiind absorbit de lectura,la un moment dat fetita pe care o vedeti in una din fotografii,care statea langa fantana,s-a apropiat cu pasi sfiosi catre banca unde stateam si a incercat sa intre in vorba cu mine...timp in care ma uitam sa vad daca e cu parintii ei si observand ca e singurica...de aceea am sa postez un mic dialog ce a avut loc intre noi doi:

Fata-Ce faci ?
Eu-Bine!
Fata-Pot sa stiu si eu ce citesti,daca nu te superi?
Eu-Statele lumii contemporane!
Fata-Trebuie sa fie o carte foarte buna!
Eu-Intr-adevar...merita citita!
Fata- Fiecare persoana este diferita,asa cum e si o carte,o floare...!
Eu-Raman putin pe ganduri la aceasta fraza
Eu-De ce aceasta propozitie?
Urmeaza un moment de tacere intre mine si ea...
Pe chipul fetei am vazut un copil condamnat la suferinta,cata durere,cate lacrimi pe fata unei fetite de 9 ani.Azi am cunoscut suferinta pe care o traieste un copil de 9 ani,incerca sa-mi zambeasca dar trasaturile fetei o dadeau de gol, simteam suferinta prin ochii ei, zambetul fortat a dat-o de gol, nu invatase sa rada, sa glumeasca si sa se joace.S-a nascut atunci cand parintii nu erau pregatiti sa aibe un copil, mama o tanara care inca nu se maturizase suficient, iar tatal un tanar distractiv, care credea ca un copil o sa ii ‘fure’ noptile de distractie.
Dupa ce mama ei i-a dat viata, parintii au lasat copilul in grija bunicii (mama taticului) si au plecat in Italia "cica" sa munceasca sa faca un viitor celui mic.
Pentru ca ei inca nu erau pregatiti pentru o viata impreuna dupa cateva luni sau despartit, tatal cautandu-si de munca intr-un alt oras, iar mama a ramas ca femeie in casa la o familie de italieni.Mi-a spus ca o cheama Ana-Maria,ca are noua ani,apoi a izbucnit in plans si a luat-o la fuga...timp in care am strigat dupa ea,sa vad de ce a inceput sa planga si...dusa a fost.
Am trecut prin multe situatii delicate (cu adevarat) in viata.Devin atat de furios pe mine si atat de rusine imi e,incat,simt nevoia sa fac lucruri bune,minunate,sun sa imi cer scuze, iertare, caut greseli pana si acolo unde nu le-am facut.Vederea suferintei, a celor care o duc pe propriile picioare (sau mai rau, insa acela e un taram atat de dureros incat nici nu indraznesc sa vorbesc despre el) si, mai ales a celor DE LANGA CEI CARE O DUC PE PICIOARE e un fel de trezire la realitate, si ar trebui sa fie un moment in care viata, Universul, sa primeasca un „multumesc” pentru un dar pe care niciunul dintre noi nu stim sa-l intelegem, sa-l apreciem cu adevarat.Raman cu un gust amar in suflet pentru ca nu am facut nimic pentru Ana-Maria,sa incerc sa mai discut cu ea,sa o inteleg sau sa o ajut cu niste sfaturi.
Mi-am petrecut acea duminica pana seara tarziu in parc,satisfacut,multumit de iesirea mea dar si cu un gust amar pentru Ana.
A fost cea mai frumoasa duminica din ultimele trei luni,pe care cu siguranta nu o voi uita,insa si acum ma gandesc la suferinta acelei fetite...offf!

POVESTE
”Un tânăr nor se născuse în toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp să crească însă acolo, că un vânt puternic a împins toţi norii înspre Africa. De îndată ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare strălucitor scânteia pe cer şi întinse sub nori, se răsfăţau dunele aurii ale Saharei. Cum în deşert nu ploua aproape niciodată, vântul a continuat să împingă norii către pădurile din sud. Între timp, aşa cum se întâmplă şi cu tinerii oameni, tânărul nor a hotărât să-şi părăsească părinţii şi vechii prieteni ca să descopere lumea.
“Ce faci?” a strigat vântul. “Deşertul e la fel peste tot. Întoarce-te lângă ceilalţi nori şi o să megem toţi în Africa Centrală, unde sunt uimitori munţi şi arbori!”
Dar tânrul nor, un rebel înnnăscut, a refuzat să-l asculte şi încet a lunecat până a găsit o briză blândă şi generoasă care i-a permis să ajungă peste dunele aurii de nisip.
După multă fâţâială încolo şi încoace a observat că una din dunele de nisip îi zâmbea.
El a văzut că duna era şi ea tânără, nou formată de vântul care tocmai trecuse pe acolo. Şi el s-a îndrăgostit atunci şi acolo de părul ei cel auriu.
“Bună dimineaţa”, zise el. “Cum e viaţa acolo jos?”
“Am tovărăşia celorlaltor dune, a soarelui şi a vântului şi a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totuşi suportabil. Cum e viaţa acolo sus?”
“Avem şi aici soare şi vânt dar lucrul bun e că eu pot călători pe cer şi pot vedea multe lucruri.”
“Pentru mine”, zise duna, “viaţa e scurtă. Când vântul se va întoarce dinspre păduri, voi dispărea.”
“Şi asta te întristează?”
“Mă face să simt că nu am un rost în viaţă.”
“Şi eu simt la fel. De îndată ce alt vânt va veni voi merge spre sud şi mă voi transforma în ploaie; dar ăsta e destinul meu.”
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
Ştii tu oare ca noi în deşert numim ploaia paradis?”
“Nu aveam idee că aş putea fi vreodată aşa de important”, zise mândru norul.
“Am auzit alte dune bătrane povestind despre ploaie. Ele spun că după ploaie suntem acoperite cu iarbă şi flori. Dar eu nu voi trăi niciodată asta pentru că în deşert plouă atât de rar.”
A fost de data asta rândul norului să ezite. Apoi a zâmbit larg şi a zis:
“Dacă vrei, aş putea să fiu acum ploaie peste tine. Ştiu că abia am ajuns aici, dar te iubesc Şi aş vrea să stau aici pentru totdeauna.”
“Când te-am zărit prima data pe cer, m-am îndrăgostit şi eu de tine! zise duna. “Dar dacă îţi vei transforma în ploaie frumosul tău păr alb, vei muri.”
“Dragostea nu moare niciodată, zise norul. “Este transformată şi pe de altă parte vreau să-ţi arat ce este paradisul.”
Şi el începu să mângâie duna cu mici picuri de ploaie, astfel încât să stea împreună cât mai mult, până când apăru un curcubeu.
În ziua următoare micuţa dună era acoperită de flori. Alţi nori care treceau spre Africa au crezut că trebuie să fie o parte din pădurea pe care o căutau şi au mai scuturat nişte ploaie.
Douazeci de ani mai târziu, duna fusese transformată într-o oaza care împrospăta trecătorii cu umbra copacilor săi.
Şi astea toate, pentru ca într-o zi un nor s-a îndrăgostit şi nu s-a temut să-şi dăruiasca viaţa acestei iubiri.”
Paulo Coelho

SEX SALBATIC

Zilele trecute o amica mi-a spus ca femeile se gandesc la sex mult mai des decat barbatii…am cascat ochii mari si am tacut, putin surprins de afirmatie. Asta pt ca de cele mai multe ori 95% dintre femei par sfioase si rusinoase cand vine vorba de subiect , tot cam acelasi procent este al femeilor care incearca sa nege ca ar avea o implicare directa in actul sexual…de parca ar fi spectatoare la o piesa de teatru.

Ieri mi-ai zis ca de 3 zile iti doresti sa faci sex salbatic, documentandu-ma putin am gasit niste studii interesante care spun ca pentru femei nevoia de sex salbatic apare atunci cand vad un barat f f atragator. In contradictie la barbati dorinta de sex salbatic apare atunci cand barbatul este f multumit de el insusi. Cand instinctele lui de mascul sunt la nivel maxim, inseamna ca si testosteronul lui e la maxim.
Femeile, la fel ca si barbatii, au fantezii sexuale care pot face relatia mai excitanta. E adevarat ca nu intotdeauna simt libertatea de exprimare. Cred ca de generatii intregi barbatii au o parere gresita despre ceea ce femeile isi doresc in pat. Nu-i de mirare ca sexul a devenit o rutina in majoritatea cuplurilor si plenitudinea sexuala este un mit.
Daca femeile ar exprima liber dorintele pe care mintea lor le hranesc voluntar ori nu, ar fi surprinsi chiar si cei mai libertini barbati sa constate ca multe din ele si-ar dori din cand in cand ca partenerul lor sa se poarte brutal la pat, ca si cu o femeie pe care tocmai au cunoscut-o, fara menajamente sau grija inutila.
Va invit sa indeazniti! In pat nu exista reguli scrise… sau n-ar trebui sa existe. Totul depinde de voi. Indrazniti sa va simtiti bine, sa oferiti totul si sa iubiti salbatic! Placerea va fi de partea voastra!
Spor!

PRIMUL PAS

Te-am cautat acum 2 zile, si ieri si azi…dar m-am blocat atunci cand te-am vazut. M-am inrosit, am zambit si am mers mai departe…as fi vrut sa-ti pot spune toate cuvintele care le repetasem acasa in fata oglinzii, as fi vrut sa aud raspunsul tau…dar m-am blocat. Buzele nu ma mai ascultau iarlimba nu ma ajuta sa articulez niciun cuvant.

Apoi am vrut sa-ti trimit cel mai mare buchet de flori pe care l-am vazut…dar n-am gasit curierul potrivit…am scris biletelul de insontire de zeci de ori in mintea mea…si parca niciunul nu suna prea bine pentru tine.

Maine promit sa fiu mai curajos!