Oamenii se întâlnesc. Și aleg să treacă și petreacă împreună. Că, vorba poetului, ”iubirea cu forța se cheamă viol”. Bărbatul îți e scut pe pielea goală. Bărbatul îți e piept pe care să îți sprijini capul îngreunat de prea multe mici ori mari păcate zilnice. Bărbatul îți e bucurie și împărtășanie. Bărbatul îți e spovedanie tăcută. Bărbatul îți stă cuminte și tăcut pe suflet. Bărbatul te sălășluiește și îți e templu, și rugăciune. Bărbatul tău ești tu, atunci când nu mai poți fi tu. Preia ștafetă și te trăiește el, în locul tău. Bărbatul nu ți-l urli, pentru că îți e iubire și tot ce-i adevărat pe lumea asta nu are nevoie să fie rostit. Există, și gata. Iar când știi, nu ai nevoie să îți confirme nimeni asta. Nici măcar tu. Bărbatul ți-l trăiești. Te bucuri de el. Îl privești și îi vorbești cu ochii. Cu privirea îl mângâi, pentru că două mâini nu îți ajung pentru a acoperi atâta suflet. Bărbatul îți e lumină și cale dreaptă. Îți e ibovnic și aer. Bărbatul îți e copil, și frate, și tată, și duhovnic, și camarad. Iar dacă bărbatul nu îți e toate acestea, lasă-l! Nu e bărbatul tău, care îți strigă numele neștiut încă, de undeva, de aproape ori departe. Dați-vă voie să vă aflați. Iar atunci când asta se va întâmpla, să fiți liberi, curați în gând și sufletul, cu spatele drept, neapăsat de vreun regret ori compromis. Să vă puteți bucura în tihnă, ca însetatul care după zile întregi de pribegie prin deșert își găsește oaza, de aflarea voastră.